Alegeri Europarlamentare Diaspora. Cozi uriașe la vot: imagini impresionante cu revolta românilor

 

Alegeri Europarlamentare Diaspora. Cozi uriașe s-au format la urne în străinătate, o istorie cu repetiție, care i-a revoltat pe români și a declanșat protestul Opoziției. 

Alegeri Europarlamentare Diaspora. Cel puțin trei ore sau în unele cazuri chiar patru sau mai mult pentru un vot. Atât au stat la coadă mulți români din străinătate. Imaginile trimise de martorii oculari au surprins cozi impresionante la Londra, Roma, Viena, Torino, Bruxelles, Paris, Marsilia, Ulm, Lutton, Dublin, Valencia, Limassol, Praga, Bristol, Munchen Berlin, Stuttgart, Oslo, Lille, Barcelona, Haga, Wurzburg, Castellon, Luxemburg, Leipzig, Stockholm, Copenhaga, Geneva sau Nurnberg.

La Eindhoven, în Olanda, românii stau la cozi pe mai multe rânduri. Și în orașul german Bochum sunt mii de oameni la vot. Și la Zürich, în Elveția, românii sunt nevoiți să stea la coadă. La Roma, deși a plouat de dimineață, sute de români s-au așezat la coadă la secția de vot de la Consulatul României. Cozile depășesc un kilometru la secțiile de vot din Roma.

La Torino, sute de oameni au stat în ploaie pentru a vota. Sunt cozi foarte mari și la Consulatul general al României din orașul german Stuttgart. Şi tot în Germania, la Karsruhe, un român a ţinut să voteze deşi i s-a făcut rău la coadă şi a fost nevoie să fie cărat cu targa la urnă. 

La una dintre sectiile de votare din Zurick, timpul de așteptare pentru a vota este de minim șase ore, după cum ne-a relatat un român din diaspora pe adresa Martor Ocular.

"6 ore la coada, fara apa, lumea se revolta la sectia 73 Zurich", ne-a transmis telespectatorul Realitatea TV.

Opoziția a intervenit pentru a critica MAE și pentru a cere prelungirea programului de vot. 

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a anunțat că va formula plângere penală împotriva ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, şi a celor care au organizat votul în diaspora, spunând că autorităţile au premeditat să împiedice exercitarea dreptului de vot al românilor din străinătate.

Alegeri Europarlamentare Diaspora. Ludovic Orban anunţă că va face plângere penală împotriva ministrului de Externe

Și alianţa USR-PLUS a anunțat că solicită Guvernului să se reunească de urgenţă şi să adopte o OUG prin care să fie prelungit programul de vot până la ora 23.00, a anunţat Dacian Cioloş.

„Observăm că cetăţenii români sunt mobilizaţi la vot în mod pozitiv surprinzător şi e foarte important pentru noi ca noi să le asigurăm condiţiile ca ei să voteze. Lucrul acesta se întâmplă atât în ţară, cât şi Diasporă. Date fiind situaţiile pe care le întâlnim la mai multe secţii de vot Alianţa 2020 USR PLUS cere Guvernului să se reunească de urgenţă pentru a lua toate măsurile necesare în vederea extinderii programului de vot, în loc de ora 21.00 până la ora 23.00. În mod clar acest lucru e necesar pentru că avem deja situaţii, cozi masive unde oameni care se pun în momentul de faţă la cozi cu siguranţă nu o să mai poată vota până la ora 21.00”, a declarat Dacian Cioloş duminică.

Alegeri Europarlamentare Diaspora. Alianţa USR-PLUS cere Guvernului să dea OUG pentru prelungirea programului de vot

Totuși, Ministerul de Externe susține că, în afara unor incidente izolate, totul a decurs normal.

Toate cele 441 de secţii de votare organizate în afara României sunt "operaţionale" şi "funcţionează normal", a informat, duminică, Ministerul Afacerilor Externe.

"În afara unor incidente tehnice izolate, care au fost rezolvate rapid, la primele ore ale dimineţii, toate activităţile din secţiile de votare din diaspora se desfăşoară în parametri normali. Prezenţa la vot a cetăţenilor români este substanţială, iar personalul Ministerului Afacerilor Externe implicat în procesul electoral depune eforturi susţinute astfel încât toţi cetăţenii români din străinătate să îşi exercite dreptul de vot", a precizat MAE, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Alegeri Europarlamentare Diaspora. Mesaj din Anglia: Eu sunt de 3 ore la rând

La Slough, un orășel de 117.000 de locuitori din Berkshire, un votant a spus că stă la coadă de 3 ore și crede că mai are vreo 3 până va intra în cabină.

”Este multă lume la Slough, eu sunt de 3 ore la rând și mai am încă vreo 3 ore cred”, spune Vasile Budecan pe Facebook.

În unele secții de votare din diaspora sunt chiar blocaje, generate de terminarea buletinelor de vot!

Alegeri Europarlamentare Diaspora: ”În spate 100m coadă, în față 400m”

Cozi uriașe și la secțiile de votare din Londra. Un votant spune că la Stratford cozile măsoară 500 de metri, dar oamenii stau și așteaptă pentru a vota.

”În spate 100m coadă, în față 400m. Oricât ar fi merită așteptarea...Hai la vot, nu mai dormiți pe voi, ajunge cât am dormit!!!”, spune Costel Băluțoiu pe un grup de Facebook.

La Londra sunt secție de votare la Institutul Cultural Român, la secția consulară, dar și în Brent, Stratford, Harrow, Battersea, Barking și Slough.

Imagini incredibile au fost trimise de la secția de votare de la Offenbach din Germania, unde oamenii stau în soare la cozi uriașe. 

La Offenbach, scrie Rareș Bogdan, a intervenit poliția! ”Românii cer să voteze!!”, spune candidatul PNL.

Alegeri Europarlamentare Diaspora. Nemulțumire la Madrid: ”Hoții!”

La ambasada de la Madrid, alegătorii aflați la coadă și-au pierdut răbdarea și au început să strige: ”Hoții!”

Cozi uriașe sunt și la Machester. Timp de așteptare? necunoscut, probabil peste două-trei ore, ținând cont că procesul de votare este destul de greoi.

În unele cazuri, șanse mari sunt ca oamenii să nu apuce să voteze până la ora 21.00. Un cititor din Birmingham ne-a scris, revoltat.

”Sunt la sectia de votare in Birmingham! Suntem sute de perdoane care o sa ramanem pe afara, fara sa putem vota!??”.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
George Serban
26 May 18:54
Buna ziua,
Întrebare. Cine se ocupa de organizarea secțiilor de votare pentru diaspora ?
Pe lângă faptul ca s-a stat la cozi in toată Europa, la Antwerp după primele ore de la deschiderea urnelor de vot au rămas fără buletine de vot. Timp pierdut in care nu s-a putut vot 2-3 ore așa ca o persoana ajunsă la 9 dimineața a putut sa voteze abia la ora 16:00. Cine este responsabil pentru cele întâmplate și mai rău din cauza timpului pierdut unele persoane nu vor mai putea sa voteze pentru ca urnele se vor inchide.
Va mulțumesc,
O zi buna
Răspunde
0 0
ira
26 May 18:29
In offenbach am main ,in Germania, sunt 6-7 mii de oameni ..timpul de asteptare este de 7 ore!! am ajuns la 8.30 am votat la 15.30!! a intervenit si politia , si salvarea..mai multor persoane li s-a facut rau. Dar inauntru in sectie sunt 5 sau 6 stampile..si urna este deja plina la refuz!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?