Vladimir Putin a decis! Armata rusă va primi cele mai moderne arme

Vladmir Putin a ordonat, luni, echiparea armatei și a flotei țării sale cu armele ”cele mai moderne” în scopul întăririi capacității acestora.



"Armata noastră şi flota noastră trebuie să aibă armele cele mai moderne", a declarat Putin, într-o reuniune cu responsabili ai sectorului militar şi ai celui tehnic, la Soci, în sud-vestul ţării, precizând că acestea trebuie fabricate de companii ruse, scrie Agerpres.

Trebuie ca aceste arme "să fie de aceeaşi calitate sau, chiar mai bine, să fie superioare celor similare străine", a subliniat el.

"Dacă vrem să fim în frunte, dacă vrem să învingem, trebuie să fim cei mai buni", a explicat preşedintele Rusiei.

Această declaraţie apare într-un moment în care relaţiile dintre Rusia şi Occident, în special cele cu Washingtonul, sunt la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece din cauza conflictelor din Siria şi Ucraina.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?