Viorica Dăncilă: Am mărit pensiile şi salariile. Nu vom ceda presiunii

Viorica Dancila
Viorica Dancila

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, la mitingul PSD, că Guvernul a mărit pensiile şi salariile. "Nu vom ceda presiunii, în fața abuzurilor", a spus aceasta. 



"Suntem azi în piață pentru a spune câteva lucruri esențiale. Rezultatul votului românilor trebuie respectat, trebuie să închidem epoca urii și a dezbinării. Noi am mărit salariile, ei le-au tăiat când au fost la guvernare, noi am mărit pensiile, ei au fost împotrivă. Am început reforma în justiție, ei se opun. Economia a crescut și crește în continuare, ei au spus că măsurile guvernului vor conduce la un dezechilibru economic. Cui folosește asaltul permanent împotriva Guvernului?", a declarat Viorica Dăncilă.

"Au făcut totul ca noi să pierdem alegerile, președintelui PSD i s-a deschis dosar penal chiar înaintea campaniei electorale din 2016, președintelui ALDE i s-a deschis dosar penal înaintea campaniei din 2016. Au făcut totul ca noi să pierdem alegerile, dar împreună am câștigat. Ei nu vor să accepte nici azi că au pierdut, nu au onoare, dar ceea ce e grav e că le lipsesc convingerile democratice", a continuat premierul Dănclă.

Conform ei, Guvernul va lupta pentru prosperitatea românilor. "Nu vom ceda presiunii, în fața abuzurilor, trebuie săi aducem înapoi pe români, împreună, România are nevoie de unitate, nu de ură și dezbinare", a mai spus Viorica Dăncilă.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?