Un român, SPAIMA Marii Britanii. A furat, în număr record, folosind o metodă INCREDIBILĂ - FOTO

Un român de 22 de ani din Marea Britanie a ajuns în atenția presei internaționale după ce a furat mai bine de 53 de telefoane mobile în timpul unui concert printr-o metodă inedită.



Acesta s-a folosit de un costum de baie de damă, care avea un decupaj în zona abdominală, unde și-a îndesat întreaga pradă, pentru a jefui participanții la concertul trupei Royal Blood, care a avut loc pe 18 noiembrie, pe arena din Birmingham.

”El și-a băgat telefoanele în interiorul costumului de baie și l-a transformat efectiv într-un depozit pentru toate telefoanele, ascunzându-le în jurul corpului său”, au explicat surse din interiorul anchetei, conform ITV.

Polițiștii au reușit imediat după concert să îl identifice și au găsit telefoanele mobile în mașina acestuia parcată în apropriere. Pentru faptele sale, acesta a primit o condamnare de 3 ani de închisoare.

sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?