Un poştaş a ascuns scrisorile timp de 8 ani. Unde a ţinut peste 600 de kg de corespondenţă

Descoperire incredibilă a poliţiştilor italieni, în locuinţa unui poştaş dintr-un oraş din nordul ţării. Oamenii legii au găsit nu mai puţin de 572 de kilograme de scrisori, facturi şi fluturaşi electorali în casa şi garajul poştaşului. 




Potrivit presei italiene, bărbatul de 56 de ani a ascuns timp de aproape opt ani corespondenţa pe care ar fi trebuit să o ducă oamenilor din Vicenza. Practic, în tot acest timp, omul a stat acasă și nu s-a dus pe teren, să-și facă treaba.

Alerta a fost dată de voluntarii de la un centru de reciclare a deşeurilor care au găsit la un garaj saci cu sigla Poștei italiene, plini cu scrisori, facturi și alte documente.

Oficiul poştal din Vicenza a anunţat că regretă situaţia şi a promis că toate scrisorile vor ajunge la destinatari, chiar şi cu opt ani întârziere. Poștașul riscă un an de închisoare.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?