Un nou scandal privind protocoalele. Parchetul a supralegiferat SRI

 

Camera Deputatilor va sesiza Curtea Constituțională cu privire la faptul că Parchetul a "supralegiferat SRI".

Camera Deputaţilor va sesiza CCR cu privire la existenţa unui conflict juridic între Ministerul Public şi Parlament, legat de protocolul SRI-Parchetul General din anul 2016, pe motiv că Parchetul a "supralegiferat SRI". Potrivit unor surse sesizarea va fi depusă săptămâna viitoare.

Surse politice au declarat că preşedintele Camerei Deputaţilor va sesiza săptămâna viitoare, la Curtea Constituţională, un conflict între Parchetul General şi Parlament, acuzând Ministerul Public că a "supralegiferat SRI", prin semnarea protocolului cu acesta în 2016.

Informaţia privind depunerea sesizării la CCR a fost confirmată oficial de Florin Iordache, care a spus că sesizarea va ajunge la CCR atunci când textul va fi finalizat.

Întrebat de Mediafax cine trebuie să facă procedural sesizarea şi dacă e vorba despre preşedintele Camerei Deputaţilor, Iordache a răspuns: "Bineînţeles. Sau Guvernul".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la Parlament, că susţine un eventual demers de sesizare a CCR pe marginea semnării protocoalelor din Parchetul General şi SRI, idee avansată săptămâna trecută de deputatul social-democrat Florin Iordache.

 

Pe 25 septembrie, Florin Iordache a declarat, în şedinţa Comisiei juridică a Camerei Deputaţilor, în cadrul dezbaterilor privind OUG 6/2016, că prin semnarea protocolului cu SRI în anul 2016, procurorul general, Augustin Lazăr, a transformat Serviciul Român de Informaţii în organ de cercetare penală, astfel SRI primind puteri sporite.

"Din punctul meu de vedere, protocoalele sunt inadmisibile şi modul în care Procurorul General a semnat aceste protocoale sunt de natură să creeze un conflict constituţional şi ne gândim foarte clar să declanşăm un conflict constituţional datorită faptului că prin semnarea de către Procurorul General a acestor protocoale, mă refer şi la cel din 2009 şi la cel din 2016, a venit să adauge la Codul de Procedură Penală. (...) Prin semnarea acestor protocoale, procurorul general a venit să adauge la CPP şi a transformat SRI în organ de urmărire penală. Noi analizăm dacă nu este vorba despre un conflict constituţional şi dacă este necesar să sesizăm Curtea Constituţională", a declarat Iordache.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?