Acuzații grave la adresa lui Tăriceanu: ,,ALDE este partidul marionetă al PSD!''

 

Copreşedintele Tineretului ALDE Ionuţ Negoi a decis să părăsească formaţiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, acuzând conducerea partidului că promovează doar interesele PSD şi oamenii fără valoare din anturajul propriu. El anunţă că a decis să revină în PNL.



”Am înfiinţat ALDE încercând să construim o formaţiune politică în care principiile liberalismului să fie cu adevărat respectate. După mai bine de un an de la fondarea acestui partid, observăm că nu doar liberalismul pe care ni-l doream cu toţii, ci chiar şi ideea de libertate în sine e interzisă în ceea ce a devenit partidul-marionetă al PSD”, susţine Ionuţ Negoi, potrivit unui comunicat de presă.

El mai declară că tineretul pe care a fost ales să îl reprezinte nu are niciun cuvânt de spus în faţa celor care deţin frâiele partidului, iar oamenii de valoare pe care a reuşit să îi aducă părăsesc rând pe rând formaţiunea, dezamăgiţi de promovarea exclusivă a unor apropiaţi ai conducerii partidului.

”Ne-am revoltat când ALDE a decis să nominalizeze un aşa zis om politic din organizaţia de tineret pentru funcţia de viceprimar general, fără că acesta să aibă votul de încredere al TLDE, iar conducerii partidului nu i-a păsat. A fost nevoie de reacţia presei ca un dezastru politic, în speţă numirea finului co-preşedintelui Tăriceanu – mondenul Tudor «Tudy» Ionescu – ca viceprimar general al municipiului Bucureşti să fie evitată. Acum, departe de atenţia mass-media, nepotismul a redevenit singura politică acceptată de şefimea ALDE”, afirmă fostul lider al Tineretului ALDE.   

El continuă: ”Ni s-a promis liberalism, dar în partidul condus de domnii Tăriceanu şi Constantin nu ni se permite nici măcar o minimă libertate a opiniilor. Pentru cei care conduc astăzi ALDE, contează doar relaţiile personale, nu reuşitele individuale şi nici proiectele liberale duse la bun sfârşit prin resurse proprii. Noi, tinerii din ALDE, am investit timp, emoţie şi bani într-un proiect ce s-a dovedit a fi tentativa personală a unui grup restrâns de oameni de a supravieţui politic la umbra PSD”.

PROMOTIE IMPORTANTA LA eMAG! TOATE OFERTELE CU REDUCERI POT FI CONSULTATE AICI!

 

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?