Trump a făcut primul pas în războiul comercial. Reacții dure din UE, China și Japonia

Preşedintele american, Donald Trump, a impus joi taxe pe importurile de oţel şi de aluminiu, ignorând avertismentele repetate ale mai multor aliaţi, în frunte cu Uniunea Europeană, asupra riscurilor unui război comercial cu consecinţe imprevizibile, transmite AFP, citată de Agerpres.



După mai multe zile de intense speculaţii, Trump a semnat, la Casa Albă, documentele controversate care marchează o schimbare protecţionistă clară, notează AFP, la 13 luni de la preluarea puterii.

Aceste taxe, de 25% pe importurile de oţel şi de 10% pentru cele de aluminiu, vor intra în vigoare în 15 zile.

"Îmi respect o promisiune făcută în campanie", a spus Donald Trump, asigurând că Statele Unite au fost, timp de decenii, victime ale unor practici comerciale pe care el le-a asimilat unei "agresiuni".

Decizia de joi a fost anunţată în aceeaşi zi în care 11 state au resuscitat, în Chile, Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), considerat terminat în urmă cu un an odată cu retragerea Statelor Unite.

Canada, primul partener comercial şi primul furnizor de oţel al Statelor Unite, va fi totuşi exceptată "pentru moment", la fel ca şi Mexicul. O decizie pe termen mediu privind cele două ţări vecine SUA va depinde în special de rezultatul negocierilor în curs asupra Acordului de liber-schimb nord-american (NAFTA).

"Dacă găsim un acord, nu vor exista taxe pentru Canada şi Mexic", a arătat preşedintele SUA.

Casa Albă a precizat că toate ţările vizate vor putea începe discuţii cu Statele Unite pentru a negocia, la rândul lor, o eventuală exceptare.

"Vom da dovadă de multă flexibilitate", a asigurat Trump, în prezenţa mai multor lucrători din sector, cu casca în mână.

Anunţul de joi privind tarifele vamale la oţel şi aluminiu a dat naştere unei veritabile fronde chiar în rândul parlamentarilor republicani, unii dintre aceştia neîmpărtăşind opinia lui Trump conform căreia războaiele comerciale sunt "bune şi uşor de câştigat".

Principalul său consilier economic, Gary Cohn, a demisionat marţi ca urmare a opoziţiei sale la asemenea măsuri.

La câteva minute după ceremonia semnării, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, şi-a exprimat în termeni foarte clari dezaprobarea, temându-se de "consecinţele neprevăzute", în timp ce senatorul republican, Jeff Flake, a anunţat depunerea în curând a unei propuneri legislative vizând anularea acestor taxe.

Amintind preşedintelui american că Uniunea Europeană este un "aliat apropiat" al Statelor Unite, comisarul european al Comerţului, Cecilia Malstrom, a apreciat joi seara că UE "ar trebui să fie scutită" de aceste taxe. "Voi cere mai multă claritate pe această chestiune în zilele următoare", a adăugat ea, pe Twitter.

Europenii exportă anual în Statele Unite oţel în valoare de aproximativ 5 miliarde de euro şi aluminiu, de 1 miliard de euro.

Înaintea promulgării acestor taxe, UE a pregătit o ripostă, detaliind o listă de produse americane ce ar putea fi taxate la rândul lor, pentru a compensa pierderile cauzate industriei europene.

Şi Brazilia, al doilea furnizor de oţel în SUA, a declarat că intenţionează să-şi "protejeze interesele".

China şi-a exprimat "opoziţia fermă", denunţând un "atac deliberat la adresa sistemului comercial multilateral".

Japonia, unul dintre principalii aliaţi ai Statelor Unite, a spus că se teme de "un impact grav (...) asupra economiei mondiale". "Vom lua măsurile adecvate după studierea cu atenţie a consecinţelor asupra economiei japoneze", a arătat ministrul nipon de Externe, Taro Kano.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?