Tragedie la vânătoare: un primar din Vâlcea a împuşcat un bărbat accidental

Tranzacție de 42,5 milioane de euro pe piața logistică

Primarul din comuna Ionești, județul Vâlcea, Constantin Neagoie, este cercetat penal după ce a împușcat un om, în timp ce se afla la vânatoare de mistreți.

Reprezentanții IPJ Vâlcea au declarat pentru Mediafax că incidentul s-a petrecut ieri după-amiază pe raza fondului cinegetic nr. 35 Scundu. Primarul din Ionești lua parte la o vânătoare organizată legal. Victima a ajuns la spital.

“La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase care au stabilit că, jurul orei 17.00, două persoane se aflau pe raza fondului de vânătoare nr. 35 Scundu și, întrucât în punctul inițial de așteptare nu a apărut vânat, cei doi bărbați împreună cu o a treia persoană, s-au deplasat spre un alt punct de așteptare, situat pe raza aceluiași fond cinegetic. Astfel, aceștia, deplasându-se pe DC 102, în direcția de deplasare a localităților Ionești-Scundu, au observat un exemplar de porc mistreț, moment în care N.C. a executat un foc de armă rănind accidental la nivelul piciorului stâng, un bărbat de 43 de ani din localitatea Orlești”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Gabriel Popescu.

Bărbatul rănit a fost preluat de către o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Râmnicu Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul preliminar de plagă prin împușcare la coapsa stângă, rămânând sub supraveghere medicală.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de armă letală fără drept și vătămare corporală din culpă.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?