TRAGEDIE în fotbal! Un jucător rus a murit în condiții suspecte

 

Fotbalistul rus Alexei Lomakin (18 ani), legitimat la echipa Lokomotiv Moscova, a fost găsit mort, în condiții suspecte. Potrivit primelor informații, tânărul a ieșit în oraș cu un prieten, apoi a fost dat dispărut.



Conform agenției Sputnik, Lomakin s-a prezentat la club în data de 30 noiembrie, pentru un examen medical. Seara, fotbalistul a ieșit în oraș cu un prieten, fiind văzut ultima oară într-un club.

Mama jucătorului a tras semnalul de alarmă, după ce Alexei nu a mai răspuns la telefon. Trupul neînsuflețit a fost descoperit duminică, 2 decembrie, fiind înghețat din cauza gerului puternic din Rusia.

Un telefon mobil și un rucsac aparținându-i lui Alexei Lomakin au fost descoperite de un taximetrist din Moscova, în mașina acestuia.

Clubul Lokomotiv Moscova a anunțat că autoritățile au demarat o investigație pentru a stabili cauza exactă a morţii fotbalistului de 18 ani.

Alexei Lomakin juca pe postul de mijlocaș ofensiv și a bifat trei apariții în campionatul de tineret din Rusia. A fost format la academia clubului Lokomotiv Moscova.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?