Autostrada Soarelui, parțial închisă din cauza vremii. Vezi toate drumurile blocate

Mai multe porțiuni de drum sunt închise și circulația rutieră este blocată în câteva zone ale țării din cauza condițiilor meteo.



Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa traficul este închis între Bucureşti și Drajna (km 15+000 – km 105+000) pe ambele sensuri din cauza poleiului.

Rută ocolitoare: Bucureşti - Fundulea - DN 3 - Lehliu - DN 3A - Drajna.

Drumuri naţionale cu circulaţia oprită ca urmare a fenomenului meteo de ploaie îngheţată care generează apariţia spontanp a polieului :

- DN 21 (Brăila - Drajna);

- DN 21A (Bărăganu - Ţandarei);

- DN 22B (Brăila - Galaţi);

- DN 2B (Vizireni - Şendreni).

Drumuri naţionale cu circulaţia îngreunată din cauza revărsării unor cursuri de apă şi a inundării părţii carosabile:

- Judeţul Bacău - DN 12B, la ieşirea din localitatea Târgu Ocna către Slănic Moldova, este afectat pe o lungime de 50 m, din cauza fisurilor majore de pe partea carosabilă (diferenţă de nivel de 20-25 cm), în urma infiltrării apei. Circulaţia se realizează alternativ, pe un singur fir.

- Judeţul Buzău, pe DN10 Buzău - Braşov, la kilometrul 26+800 de metri, din pricina surpării suprafeţei carosabile în urma unei alunecări de teren. Se circulă pe un fir, alternativ, pe sensul de mers Braşov către Buzău, existând semnalizare prin indicatoare şi balize.

- Judeţul Vâlcea - pe DN 64, în localitatea Băile Olăneşti, la kilometrul 134, s-a produs o alunecare de teren, iar circulaţia se desfăşoară alternativ, pe un sens.

În ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile judeţene, situaţia se prezintă astfel:

- Judeţul Alba, pe DJ 142L Mihalţ - Peţelca, aceasta este oprită ca urmare a inundării drumului în zona localităţii Zarieş.

- Judeţul Braşov - DJ 131P este închis circulației rutiere între localităţile Șercaia și Hălmeag, din cauza apei acumulate pe carosabil şi DJ 104K este de asemenea închis între localităţile Comăna de Jos și Crihalma, ca urmare a afectării structurii de rezistență a podului ce face legătura între cele două sate.

- Judeţul Covasna - DJ 131, între Baraolt şi Căpeni, traficul se desfășoară pe un singur fir, alternativ, din cauza surpării asfaltului pe o suprafață de 10 m şi DJ 131B, în zona podului ce leagă localitățile Augustin de Racoșul de Sus, carosabilul este inundat pe o lungime de 1,5 km, traficul fiind blocat.

- Judeţul Vaslui - DJ 244E este închis pe raza localităţii Gugești, din cauza apei acumulate pe carosabil.

- Judeţul Vrancea - traficul pe DJ 205L este oprit la kilometrul 0+50 m, la intrarea în comuna Vrâncioaia dinspre Prisaca, din cauza surpării carosabilului pe aproximativ 40 de metri, pe o bandă de circulație.

B. Circulaţia feroviară:

- în judeţul Dâmboviţa, aceasta este oprită pe secţia de cale ferată 904, între staţiile Fieni şi Pietroşiţa, ca urmare a alunecării terasamentului la kilometrul 65+150 de metri.

În judeţul Covasna, pentru a se permite repunerea pe roţi a unei autoutilitare, traficul este blocat pe DN11Tîrgu Secuiesc- Braşov, la kilometrul 46.Se va circula deviat pe DN13Covasna –DJ121.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?