"Foarte utilă, observ şi eu că sunt unii ambasadori care au o prezenţă practic de care ne putem la limită chiar dispensa, adică nu au niciun rol, sunt acolo, aşa, mai mult decorativ. Ei trebuie să fie o prezenţă activă, să militeze pentru deschiderea relaţiilor, pentru întărirea, consolidarea relaţiilor bilaterale, pentru organizarea diferitelor reuniuni bilaterale. Deci în plan bilateral, cei care sunt pe relaţii bilaterale au foarte mult de lucru, unii nu fac nimic şi sigur că trebuie evaluaţi şi sunt, din câte ştiu, o serie de capitale în care ambasadorii nu au fost numiţi şi trebuie, din partea Ministerului de Externe cu prim-ministrul, aceasta este procedura, nu e inclus Parlamentul în această fază, trebuie să stabilească priorităţile şi să facă numirile sau propunerile de numiri", a precizat Tăriceanu, citat de agerpres.ro.
El a adăugat că numirile ambasadorilor sunt semnate de preşedinte şi contrasemnate de prim-ministru, urmând ca cei care sunt nominalizaţi să vină la comisiile parlamentare de politică externă.
"În prealabil, cei care sunt nominalizaţi trebuie să vină la comisiile de politică externă, în Parlament, pentru a fi audiaţi. Şi cred că este o necesitate, adică nu ne putem permite într-o perioadă în care toate ţările se zbat să-şi extindă sau să-şi consolideze relaţiile politice, economice, de altă natură, culturale, noi nu putem să stăm aşa şi să lăsăm locuri libere în schemă din motive pe care nu pot să le comentez", a susţinut Tăriceanu.
Întrebat dacă poate da exemplu o ambasadă care îl nemulţumeşte, preşedintele Senatului a spus că acest lucru îl va discuta cu ministrul de Externe. Tăriceanu a mai fost întrebat dacă are nemulţumiri în această direcţie şi a răspuns afirmativ: "O, da, bineînţeles, consistente".
Liviu Dragnea a anunțat, luni, că așteaptă să primească de la MAE o analiză ”din care să înțelegem ce avantaje a adus statului român fiecare diplomat” și așteaptă, totodată, propunerea pentru amabasador în Israel.