Student condamnat pe viață în Dubai

 

Un student britanic a fost condamnat la închisoare pe viaţă în Emiratele Arabe Unite. Un tribunal din ţara din Golf l-a găsit vinovat de spionaj. Pe de altă parte, familia afirmă că bărbatul se afla la Dubai pentru a se documenta pentru teza sa de doctorat. 



Matthew Hedges, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat pe 5 mai, pe aeroportul din Dubai, când se pregătea să plece din ţară. El a fost acuzat de spionaj, dar susţine că nu a făcut decât să facă o serie de interviuri şi să se documenteze pentru lucrarea sa de doctorat, consacrată impactului Primăverii Arabe. Hedges a fost ţinut la izolare timp de şase luni, dar a fost eliberat condiţionat luna trecută, ceea ce a alimentat speranţele că va fi achitat. Ieri, după o audiere care, potrivit familiei, a durat cinci minute şi s-a desfăşurat fără avocat, britanicul a fost condamnat la închisoare pe viaţă. 

În urmă cu 10 zile, ministrul britanic de Externe s-a întâlnit cu prinţul moştenitor al Emiratelor Arabe Unite şi a discutat cu acesta cazul lui Matthew. După decizia instanţei, şeful diplomaţiei de la Londra a avertizat că vor exista consecinţe diplomatice. 


Relaţiile dintre Marea Britanie şi Emiratele Arabe Unite s-au deteriorat în ultima perioadă. Abu Dhabi este nemulţumit că Londra refuză să declare mişcarea Frăţia Musulmană organizaţie teroristă şi, mai mult, acordă azil membrilor acestei grupări, dacă dovedesc că sunt persecutaţi. De asemenea, Marea Britanie a pregătit un proiect de rezoluţie care cere un armistiţiu în Yemen, acolo unde Emiratele Arabe Unite luptă împotriva rebelilor islamişti, sprijiniţi de Iran. Pe de altă parte, Abu Dhabi este un client important pentru armamentul britanic. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?