Coronavirus - România: 465982 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Zonă crepusculară în Vrancea: 200 de case pentru sinistraţi au dispărut

Monday, 18 May 2009, 09:35 Sursă: Realitatea TV

Inundaţiile catastrofale din 2005 au distrus în Vrancea 1.126 de case. Guvernul a trimis atunci materiale de construcţii pentru refacerea a 850 de locuinţe. După patru ani, Corpul de Control al Executivului a verificat modul în care acest ajutor a fost folosit. "S-a constatat, din acte, lipsa a 200 de locuinţe care urmau să fie construite în judeţul Vrancea pentru sinistraţi", a declarat Traian Negulescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vrancea.

Printre cele 16 comune afectate de inundaţii în 2005 s-a aflat şi Vânători. Aici, 90 de familii au primit ajutor pentru reconstrucţia caselor. "Nu există aşa ceva. Toate au fost. Materialele s-au dat. Mulţi au început casele, dar mai sunt şi o parte care nu le-au terminat sau nu le-au început", susţine Gheorghe Macovei, primarul comunei Vânători.

Localnicii susţin însă că materialele de contrucţii nu s-au împărţit corect de la început. Alţii spun că ajutoarele au fost insuficiente pentru construcţia caselor sau că nu au avut bani pentru plata muncitorilor.

O echipă a Prefecturii va verifica toate cele 16 comune care au primit ajutoare pentru sinistraţi. 

"Nota de constatare făcută de Corpul de Control se verifică în teren. Adică, dacă aceste case au fost construite, dar nu au fost cuprinse în inventarul comunei sau ele chiar nu au fost construite", precizează putătorul de cuvânt al Prefecturii Vrancea.

Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: Ultimele Stiri
Alte articole din: Ultimele Stiri