Ultimele Stiri· 1 min citire

Ziarele vorbesc despre cabinetul indigo al lui Negoiță

Ziarele vorbesc despre cabinetul indigo al lui Negoiță

Ziarele vorbesc despre cabinetul indigo al lui Negoiță

Publicat10 nov. 2009, 04:36
Actualizat10 nov. 2009, 22:26
SursăRealitatea TV

Tras la indigo după modelul Croitoru. Asta scriu ziarele de marți despre Guvernul Negoiță, după ce au analizat lista miniștrilor propuși ieri de noul prim-ministru desemnat.

România liberă titrează: Guvern făcut pe colțul mesei. Presat de timp, premierul Negoiță a preluat nu doar programul Cabinetului Croitoru, ci și o mare parte a listei de miniștri.

Gardianul crede că este vorba de Încăpățânare: Parlamentului i se propun a III-a oară echipa și programul Guvernului Boc. Deși nu au nimic nou de spus, Berceanu, Blaga, Predoiu, Videanu, Pogea, Paleologu, Stănișoară sunt resuscitați și băgați forțat pe gâtul națiunii, mai scrie Gardianul.

Lista lui Negoiță, la fel cu a lui Croitoru, relatează și jurnaliștii de la Adevărul. Singurele diferențe: trei miniștri. Aceștia sunt Gabriel Oprea, deputat independent, propus pentru portofoliul Administrației și Internelor, Valeriu Tabără (PDL) pentru Agricultură și Cristian-Anton Irimie, secretar de stat PDL, pentru Sănătate. Adevărul reamintește că Oprea a mai ocupat funcția de ministru de Interne, în Guvernul Boc, până în ianuarie 2009.

Despre același personaj scrie și Evenimentul zilei: Premierul Negoiță „a cedat” Internele. Lui Oprea. În formula noului guvern anunțat ieri de Liviu Negoiță, PDL s-a despărțit electoral de Ministerul de Interne. Chiar și fără carnet de partid la PDL, Oprea, apropiat al familiei Udrea-Cocoș, s-a remarcat în ultima perioadă ca un fidel susținător al președintelui Traian Băsescu, adaugă cei de la Evenimentul zilei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri