Ultimele Stiri· 2 min citire

Vanghelie: Eu nu o să votez în viața mea să intrăm la guvernare cu Băsescu, dar partidul va decide

Vanghelie: Eu nu o să votez în viața mea să intrăm la guvernare cu Băsescu, dar partidul va decide

Vanghelie: Eu nu o să votez în viața mea să intrăm la guvernare cu Băsescu, dar partidul va decide

Publicat10 dec. 2009, 13:31
Actualizat11 dec. 2009, 09:19

Președintele PSD București, Marian Vanghelie, a declarat că el se va exprima împotriva unei colaborări cu Traian Băsescu și că nu-l interesează discuțiile despre cine vrea să intre la guvernare, apreciind totodată poziția pe care a adoptat-o liderul PNL, Crin Antonescu.

Vanghelie nu vrea guvern cu PD-L și cu Traian Băsescu. "Pe mine unul nu mă interesează discuțiile vis-a-vis de cei care vor să intre la guvernare, eu nu o să votez în viața mea să intrăm la guvernare vreodată cu Traian Băsescu. Din punctul meu de vedere varianta asta este moartă, n-am cum să-i dezamăgesc pe bucureșteni. Dacă ei au votat împotriva lui Traian Băsescu, nu am cum să fac așa ceva", a spus Vanghelie.

Liderul PSD București a afirmat că, în ultimă instanță, decizia va fi luată în cadrul partidului. " E clar că va decide partidul, dar nu o să votez niciodată să facem ceva cu Traian Băsescu", a mai explicat Vanghelie. În opinia sa, social-democrații ar fi să facă "toate demersurile juridice pentru a nu fi proclamat domnul președinte dictatorul României".

Vanghelie l-a mai acuzat pe Băsescu de "jocuri de culise" în ceea ce privește discuțiile pentru formarea noului Guvern. "În toată campania asta mizerabilă a lui Traian Băsescu a ținut-o numai pe asemenea jocuri și poate una din greșelile noastre a fost că nu am știut să explicăm concret că jocurile le-a făcut întotdeauna Traian Băsescu de cinci ani de când este. Lucrurile trebuie făcute transparent, iar ceea ce face Crin Antonescu are din partea mea toată admirația", a mai spus liderul PSD București, regretând că în campanie social-democrații nu l-au "combătut foarte bine pe Traian Băsescu".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri