Urmărire ca în filme pe Autostrada Soarelui! O șoferiță a străbătut Autostrada București-Pitești cu peste 200km pe oră, a trecut în trombă prin București, iar apoi și-a continuat cursa pe Autostrada Soarelui. Poliția a reușit să o prindă abia în zona localiății Călărași. Femeia avea în mașină și trei copii.
"Noi aveam și o acțiune cu radarul la kilometrul 20 pe Autostrada București - Cernavodă și aceasta a fost identificată și filmată, în jurul orei 13,45, cu viteza de 195 km la oră. I s-a făcut semnalul regulamentar de oprire, iar aceasta nu a vrut să oprească, chiar a accelerat. S-a trecut în urmărirea ei, s-a circulat cu o viteză de peste 200 la oră, chiar echipajul de poliție a pierdut mașina respectivă din raza vizuală, în condițiile în care mașina noastră mergea cu aproximativ 240 de km la oră. La ieșirea de pe autostradă, un alt echipaj de poliție a așteptat-o și a făcut semnalul regulamentar de oprire. Acesta, dacă nu se ferea, se producea un accident. Dădea peste polițist. A ieșit de pe autostradă și a continuat Drumul Național 3, spre Călărași. După ce am pornit în urmărirea ei, am primit informația că în autovehicul se află cei trei copii minori", a povestit Grigore.
Femeia a fost oprită la intrarea în Călărași, unde avusese loc un accident și traficul era blocat total, însă la ieșirea de pe autostradă, spre Lehliu a intrat cu mașina în parapeții laterali.
"Nu se poate discuta cu persoana, am chemat Salvarea și i-au făcut calmante. Am sesizat Protecția Copiilor", a precizat George Grigore, șef Poliția Autostrăzii Soarelui.
Șeful Poliției Autostrăzi a mai declarat că fratele femeii respective a sunat la 112, spunând că aceasta este bolnavă psihic. "Fratele a declarat că femeia și-a închis în casă soțul, un cetățean japonez, i-a luat cheile, i-a luat mașina și pe cei trei copii minori de 4, 5 și respectiv 7 ani și a fugit", a precizat Grigore, care a ai mspus că a fost alertată Poliția Capitalei, din județele limitrofe inclusiv și Poliția Autostrăzii.
Femeii i se va reține permisul de conducere pentru depășirea limitei legale de viteză și pentru că nu a oprit la semnalele polițiștilor.