Uniunea Europeană a salutat vineri învestirea guvernului proeuropean al Republicii Moldova, exprimându-și speranța că, în cel mai scurt timp, vor începe negocierile pentru aprofundarea relațiilor cu Chișinăul, relatează AFP.
"Uniunea Europeană așteaptă cu nerăbdare să înceapă, cât mai curând posibil, negocierile pentru un nou acord cu Republica Moldova, care va înlocui actualul Acord de parteneriat și cooperare", a afirmat președinția suedeză a UE într-un comunicat.
"Uniunea Europeană este gata să susțină Republica Moldova în eforturile sale și își reafirmă dorința de a aprofunda și consolida relații cu Chișinăul, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic", adaugă documentul.
Majoritatea proeuropeană din Parlamentul Republicii Moldova a votat vineri învestirea liderului Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, în funcția de premier și a aprobat componența guvernului, un prim pas pentru ieșirea țării dintr-o lungă criză politică.
La jumătatea lunii iunie, UE a decis să înceapă negocierile pentru aprofundarea relațiilor cu Republica Moldova, printr-un nou acord de parteneriat diferit față de cel deja existent, aflat în vigoare din 1998.
Noul acord intră în cadrul Parteneriatului Estic lansat de UE în mai, care vizează aprofundarea relațiilor cu șase foste republici sovietice: Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia și Belarus.