Cătălin Tolontan a declarat după dezbaterea de joi seară că Mircea Geoană a făcut o demonstrație de precaritate, iar Traian Băsescu a recunoscut că l-a atins pe băiat, în campania din 2004, de la Ploiești.
"Cătușele lui Nicolae Popa ar putea schimba campania electorală din România. Geoană a făcut o demonstrație de precaritate în această seară. Este inacceptabil din punct de vedere politic și inexplicabil din punct de vedere uman, să declare despre Sorin Ovidiu Vîntu că este malefic, iar noaptea, înainte de confruntare, să se ducă să vorbească cu "personajul malefic", a spus Tolontan.
"Nu știam de vizita lui Geoană la Sorin Ovidiu Vîntu. Amical, i-aș fi spus că dacă nu moare cineva, nu are de ce să facă o vizită ca aceasta. În context electoral, acest gest a fost neinspirat. Se știe foarte bine că acesta este un atac al lui Băsescu la adresa lui Geoană. Atacurile nu sunt relevante pentru conducerea României, dar așa înțelege Băsescu să se poarte. Cred că Geoană avea argumente care să taie asocierea dintre el și Nicolae Popa sau FMI. Candidatul PSD s-a descumpănit de această manieră de atac", a declarat Crin Antonescu la Realitatea TV, într-o intervenție telefonică.
Din altă parte, Cristian Tudor Popescu a precizat la finalul dezbaterii că "Traian Băsescu a mizat pe ura la adresa lui Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Voiculescu, a clasei politice, puțin PD-L".