Este practic un oraș nelocuibil, un fel de deșert urbanistic.
În debandada&haosul urbanistic specifice azi Bucureștiului, lipsește vădit o viziune care să ne spună cum va fi orașul peste 50 de ani. Poți să începi o carte, să scrii o vreme și apoi să renunți. Și la un tablou poți să renunți, să acoperi culorile deja întinse pe pânză cu altele. Cu un oraș așa ceva nu este posibil. Dacă se întâmplă, costurile sunt imense. Există o continuitate a vieții orașelor, o mișcare organică din aproape în aproape. Este condiția lor - un prizonierat din care nu se poate scăpa. Cine trece peste asta nu are parte decât de nenorociri. Bucureștiul a trecut odată prin această experiență. Rezultatele se văd. Este practic un oraș nelocuibil, un fel de deșert urbanistic, cu câteva mici insule acceptabile, unde - dacă reușești să ignori restul - poți să supraviețuiești - fără să te apuce nevroza, urâtul și exasperarea – unde nu vrei neapărat să te muți cât mai departe (firește, spre Vest) în zone mai civilizate, cu mai mare grijă pentru asemenea lucruri gingașe.
Citește mai mult în Adevărul
