Dacă va candida în toamnă la alegerile prezindențiale, Traian Băsescu are cele mai mari șanse să fie ales președinte al României, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Biroul de Cercetări Sociale.
Viața politică nu trezește interesul românilor. O arată un sodaj de opinie realizat de BCS în perioada 9 –16 iulie 2009. La întrebarea "Cât de mult vă interesează viața politică din România?", 43,5% dintre persoanele intervievate au răspuns că sunt interesate "destul de puțin", 27,5% foarte puțin/deloc. Doar 6% dintre cei care au răspuns sunt foarte interesați de viața politică românească, iar 21,5% sunt interesați.
40% din populația cu drept de vot va merge la scrutinul prezindețial din toamnă, iar 35,2 procente spun că probabil că vor vota, conform BCS. Doar 10,4% dintre persoanele intervievate au declarat că nu vor merge să voteze la alegerile prezindețiale, iar 9% spun că probabil nu vor vota. 5,4% din respondenți nu au decis ce vor face.
Traian Băsescu are cele mai mari șanse să fie ales din nou președinte al României. Potrivit unui sondaj BCS, actualul șef al statului ar fi votat din nou de 35,4% din persoanele cu drept de vot. Pe locul doi ar ieși liderul PNL, Crin Antonescu, cu 21,5 procente, în timp ce președintele PSD, Mircea Geoană, s-ar clasa pe locul al treilea, cu 19,1%. Pe locul IV s-ar plasa Corneliu Vadim Tudor 7,9%.
PDL + PNL ar fi cea mai potrivită coaliție guvernamentală (20,2%), reiese din sondajul de opinie realizat de BCS. Ținând cont de ponderea partidelor în Parlament, pe locul doi în preferințele românilor se află PSD+PNL, cu 19,5%, urmată de PSD+PDL, cu 19,2%. Pentru 23% dintre persoanele intervievate componența guvernului este indiferentă.
Sondajul de opinie al Biroul de Cercetări Sociale (BCS) a fost realizat în perioada 9 - 16 iulie 2009, pe un eșantion de 1.069 de persoane în vârstă de peste 18 ani, cu o eroare de +/-3%.