Ultimele Stiri· 1 min citire

Rusia: Ucraina este cea care trebuie să ofere compensații clienților europeni în urma crizei gazului

Rusia: Ucraina este cea care trebuie să ofere compensații clienților europeni în urma crizei gazului

Rusia: Ucraina este cea care trebuie să ofere compensații clienților europeni în urma crizei gazului

Publicat5 feb. 2009, 14:23
Actualizat5 feb. 2009, 14:25
SursăNewsIn

Președintele rus Dmitri Medvedev a insistat joi pe necesitatea unei diversificări a căilor de aprovizionare energetică a Europei, în urma crizei gazului ruso-ucraineană din ianuarie, și a acuzat din nou Ucraina, relatează AFP.

"Înainte de toate, trebuie implementate mijloace moderne pentru rezolvarea disputelor de acest gen", a spus liderul rus, într-o conferință de presă alături de omologul său bulgar, Gheorghi Părvanov.

"În al doilea rând, este necesară diversificarea livrărilor, deschiderea de noi căi pentru gaz", a adăugat Medvedev. El a cerut construirea gazoductului South Stream, dorit de ruși pentru livrarea de gaz Europei ocolind Ucraina.

"Nu există soluție alternativă la diversificarea rutelor energetice, iar Bulgaria susține South Stream și gazoductul Nabucco", proiect ce ar ocoli Rusia, a spus Părvanov.

Revenind la criza ruso-ucraienană care a privat Europa de gaz în ianuarie, Medvedev a atacat din nou Kievul, spunând că acesta trebuie să ofere compensații pentru "pierderile" provocate europenilor.

"Ucraina are responsabilitatea juridică și financiară și ei trebuie să i se ceară compensații pentru pierderile" suferite, a spus Medvedev. "Punem problema unei compensații pentru pierderile rezultate din criza gazului", a spus și Părvanov.

Bulgaria a cerut Gazpromului compensații pentru pierderile suferite în criza gazului, dar un oficial al companiei ruse a sugerat că singura compensație ar putea fi o reducere a prețului gazului ce va fi livrat cu întârziere. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri