Cele patru persoane, între care un român, suspectate că ar avea legătură cu asasinarea prin împușcare, la începutul lunii ianuarie, într-un spital din Madrid, a fostului traficant columbian de droguri Leonidas Vargas, au fost plasate în arest preventiv în Spania, informează AFP.
Cei patru suspecți, trei columbieni și un român, ale căror identități nu au fost dezvăluite, au fost reținuți joi, în Spania.
Tribunalul superior de justiție din Madrid, care a anunțat într-un comunicat plasarea lor în detenție provizorie, nu a precizat gradul presupusei lor implicări în această crimă.
Leonidas Vargas, alias "Moșu'", în vârstă de 60 de ani, a fost împușcat la 8 ianuarie în camera sa din spitalul "12 de octubre". Asasinul a tras asupra lui de patru ori, apoi a fugit.
Potrivit poliției, asasinatul este legat fără îndoială de o reglare de conturi între narcotraficanți. Șase zile mai târziu, în Columbia, persoane neidentificate l-au ucis prin împușcare pe fratele victimei, Fabio Vargas, precum și pe actrița columbiană Liliana Lonzano, iubita lui Vargas.
Leonidas Vargas fusese arestat la Madrid, în iulie 2006, când ieșea dintr-un hotel. Arestarea lui a intervenit în legătură cu un dosar referitor la un transport de 500 de kilograme de cocaină.
În momentul asasinării sale, Vargas era în libertate pe cauțiune din motive de sănătate, în așteptarea judecării odată instrucția în dosar încheiată. Columbia oferea pentru prinderea sa o recompensă de cinci milioane de dolari.