Ultimele Stiri· 2 min citire

Rodica Ciobanu: Președintele Geoană, făcut aritmetic

Rodica Ciobanu: Președintele Geoană, făcut aritmetic

Rodica Ciobanu: Președintele Geoană, făcut aritmetic

Publicat16 iul. 2009, 20:44
Actualizat16 iul. 2009, 20:46
SursăGândul

N-am auzit ca Mircea Geoană să mai fi făcut vreo faptă politică de la demisia din CSAT, petrecută în urmă cu aproape o lună și jumate. În timpul scurs de atunci, s-a remarcat public prin îndemnul „Dați, măi, în ei, că sunt vraiște!” (în ședința înregistrată clandestin pe bandă, în care pesediștii și-au vărsat focul pe pedeliști) și prin aniversarea a 51 de ani de viață, la Teatrul Bulandra, pe 14 iulie. O zi serbată precum nobilii de odinioară, care-și adunau curtea, chemau saltimbancii și actorii să-i distreze, dacă nu jucau ei înșiși rolul lui Apollo, într-un montaj alegoric.

Și-a dorit o aniversare culturală și „fără ostentație”. Prima parte i-a ieșit, dar a doua deloc. Căci nimic nu este mai strident financiar și mai ostentativ cultural decât închirierea pentru uz privat a unui teatru de mare tradiție, comandarea unui spectacol în vogă, invitarea a două sute de persoane să-l urmărească și să guste, după aceea, tratația din foaier.

Dacă-l punem la socoteală și pe Radu Mazăre, în sacou verde pestriț, la braț cu o blondă în mini sclipicioasă, pe Marian Vanghelie și alți „tinichigii” (în sensul băsescian de inși aplicați, utili, nefilosofi ) din PSD prezenți la eveniment, aerul intelectual al reuniunii se mai rarefiază.  Spectatorul social-democrat, lăsat pe dinafară, s-a simțit, poate, debusolat, văzând cum liderul său de stânga trăiește pe picior mare, de dreapta.

Citește mai mult în Evenimentul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri