Ultimele Stiri· 1 min citire

Radomir Antic: Victoria de sâmbătă reprezintă mai mult de 3 puncte

Radomir Antic: Victoria de sâmbătă reprezintă mai mult de 3 puncte

Radomir Antic: Victoria de sâmbătă reprezintă mai mult de 3 puncte

Publicat28 mar. 2009, 21:48
Actualizat29 mar. 2009, 00:07
SursăNewsIn

Selecționerul Serbiei, Radomir Antic, a declarat sâmbătă după meciul câștigat în fața României, scor 3-2, că elevii săi s-au impus în fața unei echipe puternice, care însă nu a evoluat la adevărata ei valoare din cauza presiunii rezultatului, transmite corespondentul NewsIn.

"Sunt mulțumit pentru că jucătorii mei sunt profesioniști. Această victorie reprezintă mai mult decât 3 puncte, pentru că am bătut o mare echipă. Echipa României e foarte bună, foarte talentată, dar a jucat sub o mare presiune. Condițiile terenului nu au fost foarte bune, dar asta a deranjat ambele părți. Nu sunt în poziția de a calcula șansele de calificare, trebuie să mă gândesc să construiesc o echipă. Am jucat foarte ofensiv, la fel ca și cu Austria, pentru că așa sunt jucătorii mei", a spus Antic.

Echipa națională a României a pierdut  în fața Serbiei, scor 2-3, pe teren propriu, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2010, și și-a diminuat șansele de calificare la turneul final.

În urma acestui rezultat, Serbia a acumulat 12 puncte și își consolidează prima poziție din clasament, în timp ce România rămâne cu 4 puncte, după 4 meciuri disputate. Sâmbătă seara s-a mai disputat meciul Lituania-Franța, din cadrul aceleiași grupe.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri