O decizie finală în privința asumării pe cele trei proiecte de lege va fi luată în ședința de astăzi a Biroului Permanent al PSD, care a început la ora 11.00. Adrian Năstase a declarat, la intrarea în sediul PSD, că va fi o decizie colectivă la care vor participa și miniștrii PSD.
Liderul social-democrat, Mircea Geoană, declara luni că partidul său mai reflectează pentru că există diferențe mari între ceea ce s-a discutat inițial și ceea ce se va găsi astăzi pe masa parlamentarilor.
"Adevărata întrebare este dacă ne angajăm răspunderea pe proiecte de legi cu adevărat solide, și care au, într-adevăr, viață lungă", a spus Mircea Geoană.
Pe de altă parte, liderul PSD a susținut că o eventuală excludere a social-democraților de la guvernare ar putea duce inclusiv la imposibilitatea plății salariilor și pensiilor.
Adrian Năstase susține ca va fi o decizie colectivă și consideră că "este neserioasă această procedură și nu cred că e firesc să avem trei asumări de răspundere pe trei legi pe care nu le cunoaștem. În mod firesc legile ar trebui să fie văzute de conducerile politice ale celor două pratide."
"Varinata finală ar trebui adusă la partid pentru ca din cele câteva mii de amendamente au fost acceptate doar câteva zeci. Este foarte clar că legea aceasta nu reflectă punctul nostru de vedere", a mai spus Adrian Năstase.
Năstase nu s-a pronuntat în privința prezenței la asumare a parlamentarilor PSD. În schimb, s-a arătat foarte iritat de subiectul ruperii Coaliției.
"Chestia asta cu plecatul de la guvernare sau cu datul afară de la guvernare începe să mă enerveze. Asta nu e guvernarea moștenită de Traian Băsescu de la navele care s-au pierdut în Marea Mânecii", a conchis Năstase la intrarea în sediul PSD.
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, și-a exprimat dezaprobarea față de decizia Guvernului Boc de asumare a răspunderii pe cele trei proiecte de lege, motivând că "asumarea răspunderii nu este a premierului Boc, ci a Coaliției de guvernare, adică a celor două partide".
La ședința Biroului Permanent al PSD vor participa și miniștrii partidului pentru a da explicații asupra celor trei proiecte de lege.
La ora 16:00, Guvernul își va asuma răspunderea asupra Proiectului de Lege privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, Legii Educației și asupra Legii Salarizării Unice.