Potrivit articolului 503, ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa tutelară, după ce îi ascultă pe părinţi şi ia în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, se precizează în noul proiect.
Totodată, Codul Civil interzice pedepsele fizice. Astfel, măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului, fiind interzise orice măsuri care pot afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului, potrivit articolului 506.
În ceea ce priveşte religia copilului, părinţii sunt cei care decid asupra acestui aspect. Credinţa religioasă a copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia, iar copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur credinţa religioasă.
Minorul care a împlinit 15 ani poate să încheie acte juridice referitoare la munca, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul, potrivit articolului 42.
Codul Civil reglementează reproducerea umană asistată medical cu terţ donator
În capitolul "Familia" din Codul Civil apar mai multe elemente de noutate. De exemplu, reglementarea reproducerii umane asistată medical cu terţ donator, introdusă după modelul francez şi canadian (articolul 458, alineatul 1: părinţii care, pentru a avea un copil, doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terţ donator trebuie să îşi dea consimţământul în prealabil, în condiţii care să asigure deplina confidenţialitate, în faţa unui notar public care să le explice, în mod expres, consecinţele actului lor cu privire la filiaţie).
În cadrul acestei reglementări se stabilesc principiile generale privind regimul filiaţiei în situaţia reproducerii umane asistate medical cu terţ donator. Astfel, potrivit articolului 457, reproducerea umană asistată medical, cu terţ donator, nu determină nici o legătură de filiaţie între copil şi donator şi nici o acţiune în răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului. Codul civil instituie răspunderea tatălui faţă de mamă şi copil, în condiţiile în care, după ce a consimţit la reproducerea asistată medical cu terţ donator, nu recunoaşte copilul astfel născut în afara căsătoriei. De asemenea, potrivit articolului 463, tatăl are aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terţ donator ca şi faţă de un copil născut prin concepţiune naturală. Orice convenţie având drept scop procrearea sau purtarea sarcinii pentru altă persoană este lovită de nulitate absolută.
Articolul 62 interzice "orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selecţiei persoanelor". În continuare, Codul Civil interzice "orice intervenţii medicale asupra caracterelor genetice având drept scop modificarea descendenţei persoanei, cu excepţia celor care privesc prevenirea şi tratamentul maladiilor genetice". De asemenea, este prohibită "orice intervenţie având drept scop crearea unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane vii sau moarte, precum şi crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare". Iniţiatorii proiectului subliniază, în acest context, că utilizarea tehnicilor de procreaţie asistată medical nu este admisă pentru alegerea sexului viitorului copil, decât în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia.
Soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ poate obţine o compensaţie, în măsura îmbogăţirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăşit limitele obligaţiei de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei, potrivit articolului 343. În condiţiile în care unul dintre soţi suferă un prejudiciu material sau moral prin desfacerea căsătoriei, acesta poate cere soţului vinovat să-l despăgubească (articolul 403).
În acelaşi context, Codul Civil prevede, la articolul 406, prestaţia compensatorie, care nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei. La stabilirea prestaţiei compensatorii se ţine seama atât de resursele soţului care o solicită, cât şi de mijloacele celuilalt soţ din momentul divorţului, de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial, precum şi de orice alte împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta şi starea de sănătate a soţilor, contribuţia la creşterea copiilor minori pe care a avut-o şi urmează să o aibă fiecare soţ, pregătirea profesională, posibilitatea de a desfăşura o activitate producătoare de venituri şi altele asemenea.
În contextul căsătoriei, care nu poate avea loc decât între o femeie şi un bărbat, Codul Civil statuează că două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan şi nici succesiv, cu excepţia cazului în care sunt soţ şi soţie (articolul 479).
Alte noi prevederi din capitolul dedicat familiei reglementează logodna, locuinţa familiei, alegerea regimului patrimonial, divorţul pe cale administrativă.
Potrivit noului Cod Civil, logodna este definită drept "promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria"
Astfel, o noutate în proiectul noului Cod Civil este cea referitoare la reglementarea legală a logodnei, definită drept "promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria". Pentru logodnă nu sunt prevăzute formalităţi speciale, condiţiile fiind aproximativ aceleaşi ca şi pentru căsătorie, cu excepţia avizului medical şi cea a autorizării date de organul administrativ, care nu sunt necesare. Conform proiectului de Cod Civil, logodna poate fi demonstrată prin orice mijloc de probă. În cazul ruperii logodnei, trebuie restituite "darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite" (articolul 285, alineatul 1). Logodnicul care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligat la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate. De asemenea, logodnicul care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligat la despăgubiri.
Pentru a putea dispune asupra locuinţei familiei, este obligatoriu consimţământul ambilor soţi, chiar dacă numai unul dintre ei este proprietarul acesteia (articolul 337, alinetul 1: Nici unul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune fără consimţământul scris al celuilalt soţ de drepturile asupra locuinţei familiei). În cazul nerespectării acestei condiţii, proiectul stabileşte sancţiuni diferite, după cum locuinţa familiei a fost sau nu notată în cartea funciară.
Pentru prima dată se oferă soţilor posibilitatea de a alege între regimul comunităţii legale, cel al comunităţii convenţionale sau cel al separaţiei de bunuri (articolul 327). Spre deosebire de actualul cod civil, cei care nu vor dori să li se aplice comunitatea legală, vor putea încheia convenţii matrimoniale, care vor fi autentificate de notar şi, pentru a fi opozabile terţilor, vor fi înscrise în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale, ţinut în format electronic de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (la cererea soţilor, convenţiile pot fi notate şi în cartea funciară sau înscrise în registrul comerţului, precum şi în alte registre de publicitate prevăzute de lege). În timpul regimului comunităţii, bunurile comune pot fi împărţite, în tot sau în parte, prin bună învoială sau pe cale judecătorească, fără nicio condiţionare, lucru care nu este permis de legislaţia în vigoare.
Potrivit regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv asupra bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată. În ceea ce priveşte modificarea regimului matrimonial, aceasta se poate realiza fie pe cale convenţională, fie pe cale judiciară.
Divorţul pe cale administrativă se poate aplica numai dacă ambii soţi sunt de acord cu divorţul şi nu există copii minori (articolul 390). Căsătoria este desfăcută de ofiţerul de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor, care va elibera, potrivit legii, un certificat de divorţ. În caz de refuz din partea ofiţerului de stare civilă, soţii pot introduce cerere de divorţ la instanţa de judecată. Potrivit procedurii prevăzută de noul cod civil, cererea de divorţ se depune de soţi împreună. Ofiţerul de stare civilă înregistrează cererea, le dă soţilor sfaturi de împăcare şi le acordă un termen de două luni în acest scop. La expirarea acestui termen, ofiţerul de stare civilă verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat. Dacă soţii nu se înţeleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorţ, ofiţerul de stare civilă emite o decizie de respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată. Soluţionarea cererilor privind alte efecte ale divorţului, asupra cărora soţii nu se înţeleg, sunt de competenţa instanţei judecătoreşti.
O altă noutate legată de divorţ priveşte custodia copiilor, care revine ambilor părinţi, în comun, afară de cazul în care instanţa decide altfel.
Proiectul Codului Civil propune, prin capitolul "Familia", "o reglementare unitară a aspectelor de drept civil, inclusiv a celor legate de domeniul familiei", "renunţându-se la ideea unui cod distinct care să reglementeze acest domeniu - aşa cum există în prezent", se arată în motivarea proiectului.
