Ultimele Stiri· 2 min citire

Pogea a cerut termen de două săptămâni pentru a se asigura că Legea unică este sustenabilă financiar

Pogea a cerut termen de două săptămâni pentru a se asigura că Legea unică este sustenabilă financiar

Pogea a cerut termen de două săptămâni pentru a se asigura că Legea unică este sustenabilă financiar

Publicat8 iul. 2009, 17:49
Actualizat8 iul. 2009, 17:51
SursăNewsIn

Ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, a declarat că a cerut în ședința de miercuri a Executivului o amânare de două săptămâni pentru prezentarea unui punct de vedere asupra proiectului Legii unice a salarizării, deoarece Guvernul trebuie să se asigure că aceasta este sustenabilă financiar.

"Am cerut o amânare de încă două săptămâni pentru a putea, împreună cu Ministerul Muncii, să analizăm toate variantele posibile legate de Legea sistemului unitar de salarizare, pentru că ea privește termenul mediu și lung și trebuie să ne asigurăm că această lege, odată lansată în dezbatere publică, cel puțin din punctul de vedere al resurselor financiare, este una sustenabilă", a afirmat Pogea.

Ministrul a precizat că miercuri a avut o discuție la Ministerul Muncii cu secretarul de stat Valentin Mocanu pe tema proiectului, după care au pregătit o notă ce a fost prezentată "sumar" în ședința de Guvern.

Ministrul Finanțelor susține că nu s-a discutat despre o reducere a coeficienților din grila de salarizare, însă cheltuielile de personal nu trebuie să ajungă la 10-12% din PIB.

"Nu am discutat despre acest lucru. Pe baza acestor coeficienți stabiliți astăzi, așa cum ei sunt, Ministerul Finanțelor a elaborat scenarii și arată cât este masa salarială. Ceea ce eu pot să spun este că, pe termen mediu și lung, cheltuielile cu personalul în România exprimate ca procent din PIB în niciun caz nu trebuie să ajungă la 10-12%", a spus ministrul.
Potrivit lui Pogea, cheltuielile de personal trebuie să rămână "în limite rezonabile", în cadrul cărora să poată fi aplicați coeficienții de ierarhizare.

"Am solicitat această amânare de două săptămâni pentru că este o problemă sistemică mult prea serioasă", a adăugat el.

Guvernul s-a angajat în fața Fondului Monetar Internațional (FMI) să finalizeze până în 30 octombrie Legea unitară a salarizării în sistemul bugetar, iar memorandumul tehnic din cadrul acordului cu FMI prevede scăderea ponderii cheltuielilor cu salariile în bugetul de stat de la 8,6% din produsul intern brut (PIB) în 2008 până la 7,8% din PIB în acest an, 7,2% în 2010 și 6,7% din PIB în 2011.

Ministerul Finanțelor trebuia să prezinte guvernului o evaluare a impactului financiar al aplicării Legii unitare a salarizării din sistemul bugetar.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri