Cele patru coduri noi în justiție au ajuns miercuri în Parlament. Până la 25 martie, parlamentarii pot depune amendamente la comisia special creată, iar la începutul lunii mai codurile ar trebui să intre în dezbaterea Senatului, prima cameră sesizată.
Guvernul ia în calcul și varianta asumării răspunderii în Parlament, ceea ce înseamnă evitarea dezbaterii în plen. În varianta guvernului, codurile au generat deja numeroase controverse.
Un articol al noului Codului Civil, referitor la momentul dobândirii de drepturi de către copilul conceput, dar nenăscut, a iscat polemici la ședința subcomisiei parlamentare de analiză a Codurilor Civil și de Procedură Civilă, discuția pe alte articole fiind amânată.
Parlamentarii s-au exprimat majoritar în favoarea menținerii reglementării în vigoare, în condițiile în care copilul "se naște viu, chiar neviabil, să dobândească drepturi de la momentul concepției. Această reglementare este importantă, în opinia specialiștilor, în cazul succesiunilor și a dobândirii unor bunuri de către copil.
Șeful DNA, Daniel Morar, a criticat proiectul de Cod Penal, susținând că este prea blând și că a fost redactat fără consultarea procurorilor. În Parlament, codurile au fost criticate și de putere, și de opoziție. PSD acuză dezincriminarea incestului și prostituției, iar PNL se pregătește de moțiune de cenzură sau, după caz, de contestație la Curtea Constituțională.
"Important e ca justiția să se facă repede, dacă un om care a făcut o prostie acum 10 ani, îl condamini și cu pedeapsa minimă. Dacă tu în 10 ani nu l-ai judecat, pentru ce îl mai condamni pentru doi saci de cartofi acum, cât de repede a mers justiția", a declarat președintele Traian Băsescu referitor la conținutul proiectelor celor patru coduri.