Ultimele Stiri· 2 min citire

Parlamentarii au continuat miercuri dezbaterile asupra bugetului pe 2009

Parlamentarii au continuat miercuri dezbaterile asupra bugetului pe 2009

Parlamentarii au continuat miercuri dezbaterile asupra bugetului pe 2009

Publicat18 feb. 2009, 06:11
Actualizat19 feb. 2009, 03:16
SursăRealitatea TV

Război al nervilor în parlament pe tema bugetului de stat! Aleșii aproape au făcut noapte albă in sala de plen la dezbaterea proiectului, în condițiile în care nici PNL nu a renunțat să-și susțină amendamentele, nici parlamentarii Puterii nu au vrut să cedeze si să voteze vreunul. Așa că ședința a durat mai bine de 15 ore și s-a încheiat la 1 noaptea. Discuțiile vor fi reluate în această dimineață, de la ora 9.

Parlamentarii au început ședința de plen comun de miercuri cu intervenții pe procedură venite din partea opoziției. Citește mai mult

Emil Boc l-a acuzat marți pe fostul premier Tăriceanu de cheltuieli inutile.

"La fiecare 100 lei produși, Guvernul a cheltuit 105 fără să investească nimic, iar banii au fost dați pentru bunuri de lux inutile", a afirmat actualul premier.

Replica fostului premier nu s-a lăsat așteptată. VEZI VIDEO

"Recomandarea pe care v-o fac eu este să vă luați inima în dinți și să înghițiți câteva broaște râioase că ați mai făcut-o și să luați măsurile economice pe care economia le cere. Văd că voi vreți să fiți și cu buzele unse și cu slănina în pod", a acuzat Tăriceanu.

Bugetul pe 2009, în viziunea lui Boc, asigură o economie stabilizată, nu o țară datoare

Premierul Emil Boc a declarat marți, la prezentarea proiectului de buget în Parlament, că dezbaterea pe marginea acestuia va fi una "pe înțelesul tuturor", precizând că banii trebuie cheltuiți cu răspundere, iar locurile de muncă trebuie menținute și înmulțite. Boc a continuat și marți șirul criticilor la adresa vechiului Executiv. Citește mai mult

Tăriceanu: Să știți că nu se moare din deficit bugetar

Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat, în cadrul dezbaterilor parlamentare, proiectul bugetului pe anul 2009 elaborat de cabinetul Boc, caracterizându-l ca fiind "catastrofal", având ca efect "intrarea în recesiune" a economiei românești.Citește mai mult

Nemulțumiți de buget

Chiar dacă bugetul pe 2009 mai are doar un pas până la aprobare, există încă mulți nemulțumiți de prevederile acestuia. Între ei - profesorii și funcționarii publici, care amenință cu proteste, dacă nu primesc bani mai mulți. VEZI VIDEO

Coaliția guvernamentală promite să dea votul final astăzi, așa că senatorii și deputații vor lucra în plen până la miezul nopții.

Pentru adoptarea celor două bugete este nevoie de majoritatea parlamentarilor prezenți, dar nu mai puțin de 119 senatori și deputați. Din acest punct de vedere, PSD și PD-L nu au emoții: au împreună 328 de parlamentari.

Există însă și o amenințare din interiorul PSD, dar aceasta este minimalizată de liderii de la centru. Nemulțumiți de banii dați de guvern bugetelor locale, liderii județeni ai PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, amenință că vor retrage sprijinul acelor parlamentari care vor vota bugetul în varianta guvernului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri