Ultimele Stiri· 2 min citire

Parlamentari ai PD-L spun că premierul nu va reveni asupra deciziei de revocare a lui Nica

Parlamentari ai PD-L spun că premierul nu va reveni asupra deciziei de revocare a lui Nica

Parlamentari ai PD-L spun că premierul nu va reveni asupra deciziei de revocare a lui Nica

Publicat28 sept. 2009, 15:32
Actualizat28 sept. 2009, 23:24
SursăNewsIn

Deputați ai PD-L spun că demersul premierului de a-l demite de Dan Nica din postul de vicepremier și ministru de Interne este definitiv, având mandat din partea PD-L, unii avansând posibilitatea unui Guvern minoritar în cazul în care PSD va decide intrarea în opoziție.

Sulfina Barbu afirmă că PSD nu poate să mai vină cu o nouă nominalizare a lui Dan Nica pentru cele două posturi. "Dacă mai vin o dată tot cu Nica, este problema lor, dar eu cred că nu se poate accepta revenirea sa. Decizia primului-ministru este deja luată", a spus Barbu pentru NewsIn. Ea s-a declarat rezervată față de posibilitatea ca o înțelegere între cele două partide să ducă la menținerea în funcție a lui Nica.

La rândul său, președintele Comisiei juridice, Daniel Buda a apreciat că revenirea asupra deciziei ridică dificultăți atât de ordin procedural, cât și de ordin politic. "Procedural, Colegiul Director l-a mandatat deja pe președintele partidului Emil Boc să acționeze pentru rezolvarea acestor probleme. Ca să revină asupra deciziei, ce trebuie să facem, să-l dezmandatăm?" s-a întrebat Buda. De asemenea, el a spus că, pe lângă dificultățile de ordin procedural, o anulare a demiterii lui Nica ar ridica și costuri din punct de vedere politic.

Președintele filialei PD-L din Diaspora, William Brânză, susține că nu există posibilitatea anulării hotărârii premierului, aceasta beneficiind de tot sprijinul partidului. "Nu se putea altfel. Destul am închis ochii la tot felul de lucruri, dar să fim acuzați, în mod indirect, că vrem să fraudăm alegerile... Este deja prea mult. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât vine din postura de ministru de Interne, dar și din cea de vicepremier", a declarat Brânză pentru NewsIn.

În schimb, liderul grupului PD-L Mircea Toader, a fost mai puțin radical. Întrebat dacă există posibilitatea teoretică pentru ca Nica să rămână în cabinetul Boc, Toader a răspuns: "Teoretic, este posibil orice".

Conform unor surse parlamentare din PD-L, partidul ar fi luat în calcul și posibilitatea ca PSD, deranjat de revocarea lui Nica, să treacă în opoziție. "Atunci vom veni cu un Guvern minoritar care să aibă susținere în Parlament (...) Credeți-mă, nu am recurge la acest lucru dacă un asemenea Guvern nu ar avea susținere parlamentară", a spus un pedelist.

Pe de altă parte, PD-L nu intenționează să impună un ministru democrat-liberal la portofoliul Administrației și Internelor, dacă PSD va veni cu o altă propunere decât Nica în termenul acordat, de 24 de ore.

Secretarul general adjunct al PSD, Valeriu Zgonea, a declarat că majoritatea parlamentarilor PSD s-au pronunțat în ședința săptămânală, pentru ieșirea partidului de la guvernare.  Citește mai mult

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri