S-a pregătit cu soldații de elită ai armatei SUA. A luptat în Afganistan, unde a fost rănit și s-a încăpățânat să plece și pe alte fronturi ca militar al Armatei Române. Aceasta este povestea locotenentului Grigore, unul dintre parașutiștii buzoieni care tocmai s-au întors din Kosovo. Timp de șase luni au avut grijă de liniștea albanezilor și sârbilor din provincia balcanică.
Din luna februarie și până la începutul lunii septembrie, 86 de militari din unitatea buzoiană de parașutiști au executat misiuni de patrulare, au organizat puncte de control fixe și mobile, au asigurat paza obiectivelor, escorta și paza cetățenilor sârbi care și-au vizitat domiciliile.
Pentru mulți dintre parașutiști, misiunile din Kosovo au fost floare la ureche. Asta pentru că experimentaseră înainte frontul din Afganistan. Locotenentul Nicolae Grigore, un tânăr de 28 de ani, școlit în trupele americane de elită, a fost rănit în 2007 pe frontul din Orientul Mijlociu. Executa o misiune împotriva talibanilor, când blindatul în care se afla a călcat pe o mină. Explozia i-a provocat arsuri grave.
"Am fost invitați să participăm la un dankon marsh, este un marș forțat, un maraton pe distanța de 25,2 km, unde împreună cu alți trei colegi am reprezentat România, iar din cei 300 de participanți ne-am clasat toți în primii 50", a declarat locotenentul Nicolae Grigore.
Împreună cu colegii săi, acesta s-a întors în unitatea din Buzău, unde au fost așteptați cu fast de camarazi și familii.
Parașutiștii din Batalionul 60 Băneasa – Otopeni au stat șase luni în Kosovo, unde au executat misiuni de menținere a păcii sub comandă italiană.