Ultimele Stiri· 2 min citire

Noua gripă lovește fotbalul. Micah Richards, de la Manchester City, infectat cu virusul A (H1N1)

Noua gripă lovește fotbalul. Micah Richards, de la Manchester City, infectat cu virusul A (H1N1)

Noua gripă lovește fotbalul. Micah Richards, de la Manchester City, infectat cu virusul A (H1N1)

Publicat11 iul. 2009, 13:56
Actualizat12 iul. 2009, 11:26

Noua gripă lovește și fotbalul. Un jucător de la unul dintre cele mai bogate cluburi din lume, Manchester City, a fost diagnosticat cu noua gripă, după ce a fost în vacanță în Cipru. "Victima", Micah Richards, se simte, însă, din ce în ce mai bine și așteaptă să înceapă antrenamentele, deși știe că nu are nicio șansă să scape de glumele colegilor săi.

Micah Richards s-a speriat destul de tare când a aflat că a fost afectat de virusul A (H1N1), însă tratamentul cu Tamiflu la care a fost supus a dat rezultate bune. "La început, am crezut că este vorba despre o puternică infecție în piept sau de o intoxicare cu alcool. Mă simțeam atât de slăbit, încât nu puteam să mă mișc sau să mănânc. Când mi s-a spus că am gripă porcină, o mulțime de lucruri au început să-mi treacă prin cap, pentru că vedeam la știri că mor oameni din cauza acestui virus", a spus Richards, pentru The Sun.

Pentru moment, fotbalistul de la City rămâne în carantină în Cipru, unde este tratat chiar la hotelul de cinci stele în care a ales să-și petreacă vacanța. El ar fi trebuit să se întoarcă din vacanță în urmă cu câteva zile, însă nu i s-a permis să revină în Marea Britanie, unde peste 10.000 de persoane au fost afectate de virusul A (H1N1).

"Starea mea de sănătate este mai bună și abia aștept să mă întorc acasă. Cei de la club au fost foarte înțelegători. Mai mult ca sigur băieții vor face glume pe seama mea la întoarcere. Probabil că vor apărea toți cu măști chirurgicale pe față la primul antrenament", a afirmat fundașul în vârstă de 21 de ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri