Ultimele Stiri· 3 min citire

Năstase: În timpul mandatului lui Băsescu România "a fost vlăguită de un război româno-român"

Năstase: În timpul mandatului lui Băsescu România "a fost vlăguită de un război româno-român"

Năstase: În timpul mandatului lui Băsescu România "a fost vlăguită de un război româno-român"

Publicat2 oct. 2009, 15:38
Actualizat2 oct. 2009, 15:45
SursăNewsIn

Președintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, a declarat în cadrul Congresului Extraordinar al PSD, că ziua în care Traian Băsescu a fost ales președinte al României va rămâne în memoria unora precum ziua de 11 septembrie 2001 în istoria SUA, arătând că România în timpul mandatului acestuia "a fost vlăguită de un război româno-român".

Năstase a criticat și intenția președintelui Traian Băsescu de a organiza un referendum pentru modificarea Constituției privind constituirea unui Parlament unicameral.

"El nu vrea un Parlament uni- sau bicameral, ci un Parlament fără nicio cameră. În acest fel, nu ar mai avea cine să-l suspende pentru violarea repetată a Constituției (...) La referendum, Traian Băsescu ar trebui să pună următoarea întrebare: doriți desființarea Parlamentului, președinte ales pe viață, iar succesiunea să se facă din tată în fiică? În opinia lui, votul nu ar trebui să mai fie secret la urne, ci să se desfășoare în Piața Universității, prin ridicare de mâini", a mai spus Năstase acoperit de huiduielile social-democraților stârnite la pronunțarea numelui președintelui.

Fostul prim-ministru a făcut un bilanț negativ al mandatului actualului președinte, acuzându-l de etichetarea presei ca fiind "o haită de indivizi cumpărați, tonomate cu euro, care reacționează la impulsurile unei telecomenzi imaginare aflate în mâinile mogulilor", dar și transformarea Justiției într-un "monstru cu două capete".

"(...)unul antrenat să muște la comandă din adversarii politici, altul certat și lovit pentru că nu se supune", a explicat Năstase, adăugând că "doar drogații și prostituatele primesc o speranță" de la președinte, cu referire la Raportul Comisiei prezidențiale privind politica democrafică. Năstase a vorbit și despre relațiile externe ale României care în mandatul lui Băsescu ar fi plasat România "aproape la fel de izolată în plan internațional ca la finalul epocii Ceaușescu". "Traian Băsescu nu este primit în nicio capitală importantă. Nimeni nu vrea să se compromită alături de un populist cu apucături de dictator. La întrunirile Consiliului European, liderii europeni se feresc de președintele României ca de un individ care are scarlatină", l-a mai atacat Adrian Năstase pe actualul șef al statului.

În ceea ce privește strategia electorală pentru alegerile prezidențiale, Năstase îi sfătuiește pe social-democrați să învețe din "lecția alegerilor din 2004", îndemnându-i să fie uniți. "Atunci nu doar eu am pierdut, ci mai ales partidul și poate că, până la urmă, chiar țara. Lipsa de solidaritate nu trebuie să ne mai afecteze în lupta noastră împotriva lui Traian Băsescu", a declarat Năstase.

Liderul social-democrat a vorbit și despre relațiile externe ale României care în mandatul lui Băsescu ar fi plasat România "aproape la fel de izolată în plan internațional ca la finalul epocii Ceaușescu".

"Traian Băsescu nu este primit în nicio capitală importantă. Nimeni nu vrea să se compromită alături de un populist cu apucături de dictator. La întrunirile Consiliului European, liderii europeni se feresc de președintele României ca de un individ care are scarlatină", l-a mai atacat Adrian Năstase pe actualul șef al statului.

"Vulgarizarea mediului politic în ultimii ani a pervertit sensul modelator al liderilor. Răspunsul la aceste probleme nu este fuga de politică sau indiferența, ci o politică responsabilă, adusă la zi. Nouă ne revine sarcina reinstaurării încrederii românilor în viitorul țării", a spus, în cuvântarea sa, Adrian Năstase.

În opinia social-democratului, "România are nevoie de lideri ai stângii democratice care să-și asume, cu sinceritate, compasiunea și credința, să asculte cu umilință și răbdare nevoile, temerile, așteptările oamenilor, să fie în stare să-și măsoare gesturile și cuvintele dincolo de interesele de partid, de grup sau personale".

Mircea Geoană a fost validat de Congresul Extraordinar al PSD drept candidatul partidului la alegerile prezidențiale din 22 noiembrie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri