Grupul infracțional organizat coordonat de finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, a fost constituit încă din anul 2006, iar inculpații din dosarul corupției în fotbal au avut atribuții bine definite și repartizate în cadrul acestui grup, se arată în rechizitoriul întocmit de DNA Pitești.
Procurorii DNA mai spun că din probele administrate rezultă că majoritatea sumelor date drept mită erau menționate cu titlu "protocol" - "protocol FRF", "protocol CCA", "protocol OPC", "protocol FCA" - în evidențele contabile paralele ținute de Gheorghiță Pieca, administrator la societățile S.C. PIC S.A. și Fotbal Club Argeș.
"În perioada 2006 - aprilie 2009, inculpații Penescu Gheorghe Cornel, Făcăleață Liviu Ilie, Mincă Cristian, Pieca Gheorghiță și Gheorghe Constantin au inițiat și constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracțiuni grave de corupție prin care să obțină beneficii financiare sau materiale", se arată într-un comunicat al DNA.
În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție se specifică sarcinile membrilor, în funcție de structura ierarhică. Astfel, Liviu Făcăleață, director al supermarketului PIC, avea atribuții legate de arbitrajele echipei FC Argeș, deși nu avea vreo calitate oficială în cadrul clubului, el ocupându-se de contactatea arbitrilor și de remiterea banilor.
Președintele FC Argeș, Cristian Mincă, avea atribuții legate de cumpărarea influenție unor oficiali din cadrul FRF, Gheorghiță Pieca, administrator la societățile S.C. PIC S.A. și Fotbal Club Argeș avea calitatea de trezorier al grupului infracțional organizat, iar fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, sprijinea acțiunile grupului prin delegarea arbitrilor solicitați de Penescu.
"Inculpatul F.L.I ( Liviu Făcăleață) avea atribuții legate de arbitrajele echipei F.C. A Pitești și, din dispoziția inculpatului P.G.C (Cornel Penescu) a remis sume de bani în repetate rânduri arbitrilor delegați și oficialilor din cadrul FRF. Același inculpat avea atribuții legate de remiterea unor sume de bani către funcționari publici, cum este în speța noastră situația inculpatului L.D.C ( Cristian Libertatu), fost director al OPC Argeș. Deși F.L.I ( Liviu Făcăleață) nu avea nici o calitate oficială în cadrul clubului de fotbal contacta arbitrii delegați de CCA din cadrul FRF. Contactarea acestora se realiza de regulă telefonic, după care stabilea cu aceștia întâlniri la intrările în municipiul Pitești", se arată în materialul de urmărire penală.
Procurorii mai spun că după desemnarea arbitrilor și observatorilor, Cornel Penescu îl trimitea pe Liviu Făcăleață să contacteze arbitrii respectivi, promițându-le sume de bani pentru a favoriza echipa FC Argeș, aceștia fiind contactați, de regulă, în seara dinaintea partidei, la hotelul unde erau cazați, sau cu câteva zile înainte de disputarea meciurilor.
Tot în rechizitoriu se arată "inculpatul M.C. (Cristian Mincă), președinte al FCA SA, avea atribuții în cadrul grupului legate de cumpărarea influenței unor oficiali din cadrul FRF, pentru ca aceștia să-și exercite influența în cadrul Comisiei de Disciplină sau Comisiei de Apel, ambele din cadrul FRF, pentru ca oficiali ai clubului să nu fie sancționați sau sancțiunile să fie minime pentru abaterile săvîrșite și care erau incriminate de Regulamentul disciplinar".
Procurorii DNA precizează că Gheorghiță Pieca, administrator la societățile S.C. PIC S.A. și Fotbal Club Argeș, "avea calitatea de trezorier al grupului infracțional organizat. În calitatea sa de administrator al S.C. PIC S.A, era la curent cu toate acțiunile întreprinse de grup, le sprijinea, prin punerea la dispoziție a sumelor de bani necesare, remiterii cu titlu de mită sau cumpărare de influență. În calitatea menționată anterior, acest inculpat ținea o evidență strictă a sumelor remise, evidență ce a fost găsită pe un memory stick și pe unitatea centrală a computerului utilizat de acesta". În acele evidențe paralele, Gheorghiță Pieca menționa cu exactitate destinația sumelor, după cum urmează: mita pentru oficialii FRF era menționată «protocol FRF», mita pentru Comisia Centrală a Arbitrilor era menționată «protocol CCA», mita pentru directorul Oficiului pentru Protecția Consumatorului Argeș era consemnată prin mențiunea «protocol OPC», iar mita pentru arbitri, cât și pentru observatorii delegați la partidele de fotbal ale echipei FC Argeș, era menționată «protocol FCA»".
În același rechizitoriu se precizează cum a sprijinit acțiunile grupului fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federației Române de Fotbal, Gheorghe Constantin. "Arbitrii erau ceruți fie prin apeluri telefonice, fie prin sms-uri, iar în alte situații în urma unor întâlniri directe între cele două persoane. Mai mult decât atât, la percheziția efectuată la domiciliul din București al lui Gheorghe Constantin a fost găsită o listă ce cuprindea numele mai multor arbitrii agreați de Penescu", este precizat în rechizitoriu. La audieri Gheorghe Constantin a recunoscut că acea listă i-a fost remisă de către Cornel Penescu, au precizat procurorii.
În încheiere procurorii DNA explică: "În ce privește beneficiul financiar, în cazul persoanelor care au beneficiat de mită acesta este indiscutabil, iar în ceea ce privește celelalte persoane acestea erau interesate în mod direct ca echipa de fotbal aparținând FC Argeș Pitești să ocupe un loc cât mai bun în clasamentul Ligii I R.TV, iar, în funcție de poziția în clasament, erau obținute și sumele de bani provenite din drepturile de televizare, administrate de LPF. În situația în care echipa se califica, în una din competițiile organizate de UEFA, clubul urma să fie recompensat cu sume de bani provenind de la instituția anterior menționată".
Procurorii DNA Pitești i-au trimis în judecată, joi, pe Cornel Penescu, Gheorghe Constantin și Florin Prunea, alături de alți 11 inculpați, printre care cinci arbitri și un observator federal, în dosarul corupției din fotbal declanșat la jumătatea lunii aprilie.