Miron Mitrea îl acuză pe Viorel Hrebenciuc de faptul că PSD nu a câștigat alegerile și de situația în care se află în prezent partidul. În plus, Mitrea a declarat la Realitatea TV, că Hrebenciuc și-a dorit serviciul de informații al ministerului de Interne, supranumit "Doi și-un sfert".
"Eu cred că situația politică în care se află PSD azi i se datorează în mare măsură modului în care Hrebenciuc a combinat conducerea PSD cu conducerea altor partide", a afirmat Mitrea.
Mitrea a continuat, spunând că Viorel Hrebenciuc a determinat conducerea PSD să aleagă ministerul de Interne, la negocierile de la formarea guvernului și asta pentru a controla celebrul serviciu "Doi și-un sfert".
"Nu l-am auzit niciodată pe Mircea Geoană la negocieri spunând că vrea ministerul de Interne pentru că vrea Doi și un sfert, că vrea să-l controleze. L-am auzit în schimb pe Hrebengiuc spunând treaba asta cu alte ocazii", spus Mitrea.
La finalul emisiunii, Miron Mitrea a declarat că Hrebenciuc conduce în PSD, un grup care vrea să îl marginalizeze și din care face parte și președintele partidului, Mircea Geoană.
"Mircea Geoană a fost exponentul unui grup condus de Hrebenciuc, care a aplicat tactica Partidului Comunist de eliminare a unui adversar politic", a încheiat liderul PSD.