Ultimele Stiri· 2 min citire

Mircea Geoană: Udrea profită de bugetul public pentru a-și face campanie sieși și șefului direct

Mircea Geoană: Udrea profită de bugetul public pentru a-și face campanie sieși și șefului direct

Mircea Geoană: Udrea profită de bugetul public pentru a-și face campanie sieși și șefului direct

Publicat3 aug. 2009, 20:05
Actualizat4 aug. 2009, 04:36

Elena Udrea cheltuiește bani publici pentru a-și face campanie sieși și șefului direct, iar problemele lui Ridzi au apărut ca urmare a faptului că a făcut campanie pentru Elena Băsescu, la alegerile europarlamentare, spune președintele PSD, Mircea Geoană.

Cazul Elenei Udrea a fost printre primele subiecte luate în discuție în ședința Coaliției de luni, a dezvăluit Mircea Geoană.

"Nu cred că, pentru a apăra onoarea unei doamne ministru, trebuie să aruncăm în aer stabilitatea României", a spus președintele PSD. Mircea Geoană a afirmat, despre cazurile Ridzi și Udrea, că sunt "două cazuri flagrante de folosire a banului public în interes politic și electoral".

"Doamnei Ridzi i s-a tras de la faptul că a dorit să facă campanie pentru fata președintelui, pentru europarlamentare. Asta a făcut, și de aici a plecat totul", a spus Mircea Geoană, luni seara, într-o emisiune televizată.

De acuzele președintelui social-democrat nu a scăpat nici ministrul Turismului. Mircea Geoană a spus, despre Elena Udrea, că "profită de bugetul public pentru a face reclamă politică sieși și șefului direct".

Nu este prima dată când președintele PSD le acuză pe cele două membre ale Executivului de cheltuirea necorespunzătoare a banilor publici. În 23 iulie, Mircea Geoană afirma că, "din păcate, doamna ministru Ridzi și, din păcate, mi-e teamă că și alte doamne ministru, au brevetat adevărate rețete de sifonare a banului public. Trebuie făcută lumină până la capăt, indiferent de consecințe și indiferent de numele persoanelor respective".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri