Ultimele Stiri· 2 min citire

Mircea Geoană s-a declarat mâhnit de decizia lui Dragnea de a demisiona din fruntea MAI

Mircea Geoană s-a declarat mâhnit de decizia lui Dragnea de a demisiona din fruntea MAI

Mircea Geoană s-a declarat mâhnit de decizia lui Dragnea de a demisiona din fruntea MAI

Publicat2 feb. 2009, 19:52
Actualizat3 feb. 2009, 01:54

Președintele PSD Mircea Geoană a declarat, luni seară la televiziunea publică, că regretă demisia lui Liviu Dragnea. Geoană a spus că a încercat să îl facă pe Dragnea să se răzgândească.

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat că "nu crede" că motivul demisiei lui Dragnea ar fi neacceptarea unora dintre oamenii propuși de el în eșalonul II din MAI.

Președintele PSD, prezent la o emisiune la TVR, a declarat că "este mâhnit" de demisia lui Liviu Dragnea din fruntea MAI.

Mircea Geoană a spus că nu crede că la baza retragerii lui Dragnea din fruntea MAI s-au aflat neînțelegerile legate de numirea unor oameni din al doilea eșalon al MAI, cum ar fi secretari de stat și șeful DGIPI. Liderul social-democraților a declarat că, în opinia sa, demisia lui Liviu Dragnea este legată de ambiția sa prea mare față de ce putea să ofere financiar mandatul său de ministru.

Liderul PSD a mai spus că retragerea după numai 12 zile a lui Dragnea de la Ministerul de Interne și a doua a PSD, cea a lui Gabriel Oprea, "creează o problemă". "Nu este ușor pentru partid să explice opiniei publice" aceste demisii de la MAI, a spus Geoană.

Președintele PSD a mai declarat că respectă decizia lui Liviu Dragnea și că va anunța propunerile pentru Interne în cadrul unui for statutar de partid. "Este vorba de o listă scurtă care conține oameni cunoscuți", a completat Geoană.

"Avem o listă scurtă, dar vom decide foarte rapid. Încă o dată, presiunea este imensă în acest minister. Probabil că și momentul a fost foarte complex, și politic și bugetar și de altă natură", a spus Geoană.

Liviu Dragnea și-a anunțat, luni seară, demisia "de onoare" de la conducerea Ministerului Administrației și Internelor, pe motiv că resursele alocate de la bugetul de stat sunt prea puține pentru a-și îndeplini obiectivele asumate la preluarea funcției.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri