Mircea Geoană a declarat luni că PSD îi retrage sprijinul politic ministrului de Interne, Gabriel Oprea.
"Am discutat situația creată prin gestul lui Gabriel Oprea care a încălcat în mod deliberat mecanismul de numire în funcție a unor persoane din cadrul MIRA. Această situație încalcă mecanismul de funcționare din partid și protocolul de funcționare a coaliției. Decizia a fost retragerea sprijinului partidului pentru Gabriel Oprea, urmând ca în următoarele zile partidul nostru să facă o altă propunere pentru acest post", a declarat Mircea Geoană.
Decizia de retragere a sprijinului politic a fost luată cu majoritate de voturi, a mai spus Geoană. "Ținând cont de gravitatea gestului de indisciplină al lui Gabriel Oprea, Biroul Permanent a avansat propunerea către Comisia de Integritate și Arbitraj din PSD ca domnul Oprea să fie exclus din PSD", a mai adăugat președintele PSD.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, și cel al relației cu Parlamentul, Victor Ponta, sunt cei care s-au abținut de la votul pentru retragerea sprijinului lui Gabriel Oprea, au declarat pentru NewsIn surse din partid.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a spus că formațiunea va cere revocarea tuturor numirilor de la MAI, însă o parte din aceste numiri vor fi reconfirmate. Geoană a spus că regula ca demnitarii propuși să aibă atât girul partidului din care provin, cât și de președintele fiecărui partid se aplică inclusiv secretarilor de stat. "Dl Ardelean nu reprezenta propunerea PSD. Vom face împreună cu noul ministru propunerile necesare, inclusiv pentru această importantă structură", a mai informat președintele Senatului, susținând că PSD nici măcar nu avea o propunere pentru DGIPI. "De aceea am fost și surprinși de acestă grabă suspectă a dlui Oprea", a arătat el.
Mircea Geoană a opinat că Emil Boc a semnat acele numiri fără a consulta PSD pentru că premierul l-a considerat de bună credință pe Gabriel Oprea.