Ultimele Stiri· 2 min citire

Membrii Birourilor Permanente au discutat două ore pe tema scrisorii președintelui

Membrii Birourilor Permanente au discutat două ore pe tema scrisorii președintelui

Membrii Birourilor Permanente au discutat două ore pe tema scrisorii președintelui

Publicat9 oct. 2009, 07:51
Actualizat10 oct. 2009, 13:24
SursăRealitatea TV

Decizia de trimitere la Comisiile juridice a scrisorii președintelui privind convocarea unui referendum pentru parlament unicameral a fost rezultatul unui "super-vot". Mai exact, pentru că numărul voturilor pro a fost egal cu cel al voturilor împotrivă, pâinea și cuțitul au stat în mâna celui care a prezidat ședința Birourilor Permanente. Ar fi putut fi democrat-liberala Roberta Anastase, dar ea a cedat la un moment dat prezidiul colegului și rivalului de la PSD - Mircea Geoană.

A fost una dintre ședințele cele mai lungi ale Birourilor Permanente. Aproape două ore. Două ore în care problema a fost întoarsă pe toate părțile. Liberalul Mihai Voicu a propus retrimiterea scrisorii președintelui înapoi la Cotroceni pentru că în opinia lui conține două mari probleme.

"Una dintre ele este aceea că se referă la o procedură de revizuire a Constituției. Domnul președinte ar fi putut să ne trimită o scrisoare prin care să ne solicite organizarea unui referendum cu privire, nu știu, la trecerea în proprietatea domniei sale pe vecie a casei din Mihăileanu sau cu privire la prețul berii de la terasă" a spus Voicu.

Mihai Voicu a mai reclamat și faptul că scrisoare nu conține o dată cu privire la organizarea referendum-ului. Potrivit lui Adrian Năstase, președintele Traian Băsescu se află într-o eroare. Și asta pentru că revizuirea Constituției, spune el, poate fi inițiată de președintele României doar la propunerea Guvernului. Reprezentantul UDMR a susținut că scrisoarea președintelui ar trebui trimisă comisiilor juridice și chiar Curții Constituționale. Nemulțumit de propunerile făcute, deputatul PD-L, Ioan Oltean, a ripostat.

"Recunosc că sunt surprins că încă nu s-a propus înființarea unei comisii de anchetă. Așa că așteptăm și comisia de anchetă" s-a revoltat democrat-liberalul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri