Ultimele Stiri· 1 min citire

Marko, după întâlnirea cu Boc: Premierul va fi propus de PD-L

Marko, după întâlnirea cu Boc: Premierul va fi propus de PD-L

Marko, după întâlnirea cu Boc: Premierul va fi propus de PD-L

Publicat15 dec. 2009, 16:08
Actualizat16 dec. 2009, 01:27

PD-L și UDMR au continuat marți discuțiile despre formarea guvernului. Liderul UDMR Marko Bela a arătat că negocierile sunt avansate, dar că nu s-au discutat chestiuni punctuale, precum portofoliile ministeriale sau la numele viitorului premier. De altfel, ambele formațiuni au fost de acord că prim-ministrul va fi dat de PD-L.

Liderul UDMR, Marko Bela, a anunțat că au discutat despre pregătirea documentelor necesare unei viitoare colaborări. "Practic am finalizat regulamentul de funcționare a coaliției. Mai sunt necesare câteva completări, dar va fi finalizat foarte repede . Am discutat principiile unui protocol de colaborare între cele două formațiuni", a completat Marko. Liderul UDMR și-a reînnoit invitația către liberali. "În continuare afirm că liberalii ar trebui să vină în această coaliție".

Marko a anunțat, de asemenea, că la întâlnirea de marți au discutat și despre programul de guvernare. "Colegii din grupurile parlamentare ale UDMR lucrează pe propunerile noastre și mâine vom fi gata cu propunerile Uniunii. Apoi vom discuta și cu ceilalți acest program de guvernare", a spus Marko.

Liderul Uniunii a spus că nu s-a discutat despre funcții, portofolii și structura guvernamentală. În schimb, UDMR consideră că premierul trebuie să fie propus de PD-L. "Eu cred că propunerea trebuie să vină din partea partidului mai mare din viitoarea coaliție, a PD-L. Nominalizarea o va face președintele", a completat Marko.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri