Până a împlinit 52 de ani, Michael Alan Weiner, de profesie nutriționist, a fost nu doar un om foarte liniștit, ci și o persoană gata să le explice și celorlalți avantajele unei vieți cumpătate, în răspăr chiar cu preceptele medicinei tradiționale: a scris 18 cărți, printre care Plantele și sănătatea, unde recomanda doze masive de vitamina C, ca leac împotriva maladiei SIDA. În 1994, și-a schimbat numele, și odată cu numele și personalitatea: devenit Michael Savage a fost angajat ca moderator la un post de radio din San Francisco, situându-se la „dreapta lui Rush Limbaugh (comentator de radio, ultraconservator) și la stânga lui Dumnezeu”. N-a mers cu vitamina C, merge cu ghioaga.
Cu zece milioane de ascultători pe săptămână, Savage e pe placul celor care îi urăsc pe homosexuali, al celor care îi identifică pe credincioșii islamici cu fasciștii, și pe liberali (în sensul american al noțiunii) cu bolnavii mintali. Guvernul britanic l-a trecut pe lista celor 22 de persoane cu intrarea interzisă în Marea Britanie, din cauza convingerilor lor extremiste (alături de doi criminali ruși, un lider Ku Klux Klan, un parlamentar Hamas, un lider neonazist și alții, nenumiți, „expunerea lor nefiind în interesul Guvernului“).
Citește mai mult în Adevărul