Ar trebui să își dea Monica Iacob Ridzi demisia de onoare într-o țară în care demisia și onoarea nu (mai) înseamnă nimic? Dincolo de nevinovăție sau vinovăție, ministrul a căzut victima tocmai a ceea ce a sfidat mai mult - dreptul presei și a opiniei publice de a pune întrebări și a primi răspunsuri. Aș putea fi de acord cu ideea unei „virulențe mediatice suspecte” – așa cum acuză PD-L – dacă colega lor de partid nu ar fi oferit drept justificări decât ridicări din umeri agresiv-demagogice.
Cu greu poate fi imaginată explicație mai halucinantă decât „nu mă interesează cum au fost cheltuiți banii, ci mă interesează obectivul final. Acesta a fost îndeplinit, am reușit să strângem 100.000 de oameni la evenimentele din toată țara”. Această afirmație plină de mândrie a doamnei ministru are un puternic damf comunist - producția de tineri la hectar a fost îndeplinită, nu contează cum, de ce, cu ce preț sau pentru a satisface ambițiile cărui personaj politic.
Citește mai mult în Gândul.
