Ceaţa trenează şi astăzi în regiunile joase, dar soarele oricum va fi scump la vedere. Deşi vorbim de o zi mai degrabă mohorâtă, ploi nu se prea anunţă.
Vântul prinde putere peste zi în Dobrogea, iar maximele prognozate sunt ceva mai mici decât în ultimele zile, dar continuă să fie cald pentru această perioadă din an. Vorbim de temperaturi de la 6 la 14 grade Celsius, valori, aşadar, peste medie.
În capitală, după o noapte calmă, înnorată, ziua a debutat cu ceaţă, asociată cu burniţă. Peste zi, chiar dacă ceaţa se va ridica, norii rămân de actualitate pe cerul bucureştean, iar ploile nu vor lipsi. Vor fi însă slabe. Maxima, de 12 grade Celsius, depăşeşte încă norma termică a unui început de iarnă.
Vreme destul de caldă şi la Chişinău azi, unde se aşteaptă 8 grade Celsius la amiază. De altfel, acelaşi regim termic peste normă se regăseşte şi în nord, în Bălţi, cu 6 grade, şi în sud, la Cahul, cu 10 grade.
Vineri norii stau grămadă peste regiunile sudice şi plouă slab în Oltenia şi Muntenia, ca şi în Dobrogea şi sudul Moldovei. În rest, însă, chiar dacă e mohorât, ploile lipsesc. Ceaţa este prezentă doar izolat, mai ales pe văi şi depresiuni, iar maximele continuă să scadă, urmând să se încadreze între 5 şi 13 grade, cu cele mai mari valori în sudul ţării.
Prima zi de weekend este la fel de înnorată şi plouă, e drept slab, în toate regiunile extracarpatice din estul şi sudul ţării. În restul ţării, norii sunt mai puţini, iar regimul termic, deşi în scădere, tot peste normă rămâne, cu valori între 4 şi 14 grade, cu cele mai mari valori în sudul Munteniei, pe litoral şi în Banat.