Nu, nu e un atac la respectul pentru un popor de gintă latină ci doar observația că noi, cu al nostru 1 Decembrie, suntem doar la faza pe cartier. Libertate, egalitate, fraternitate - toate acestea se traduc în țara Micului Paris altfel decât în orice dicționar. Da, avem libertatea de constata că nu suntem deloc egali unii cu alții. Cât despre iubirea de aproape, de frate, cum facem? Sigur, pot fi contrazis foarte ușor, în aparență, dacă simțiți acest lucru.
La teorie stăm bine, avem drepturi dar nu avem nicio obligație. Cred, mai întâi de toate, că democrațiile, a se citi o țară ca afară, se clădesc în primul rând pe stabilirea clară a obligațiilor pe care le are orice cetățean. Și pe măsuri de coerciție pentru cei care nu le respectă. În Franța, par example, nu există minoritate. Marocanul, algerianul, angolezul, cel din Congo, portughezii naturalizați, gitanii, toți sunt cetățeni francezi. Nu minoritate, nu au partide, nu locuri în Parlament, nici măcar locuri speciale la licee. Fără excepție, fiecare răspunde pentru faptele sale, nu pentru pielea sa. Egalitate, mon frere, nu democrație prost înțeleasă ca la micul Paris.
Dacă vreți, mai pot continua cu comparațiile. În Franța, dacă te urci în autobuz fără mască, amenda-i 189 de euro. Tremură oricine de frică. Cum așa? Păi legea e lege, scrisă negru pe alb, promulgată și aplicată. Acolo nu merge cu boss, am greșit. Pac, pac, scoți banii. La sora mai mică, în spațiul carpato-danubiano-pontic, oamenii sunt liberi. Nimeni nu respectă nimic, nimeni nu amendează pe niciunul, boss-ul zice că merge și așa dacă miști și tu din urechi, conducătorii sunt primii care îndeamnă prin acțiuni la anarhie. Așa că, mai avem mult până când pe facebook-ul francezilor va apărea un “mândru că sunt român”, de 1 Decembrie. De fapt, lăsați servilismul deoparte și puneți mâna pe treabă. Vreți o țară ca afară? Ca Franța, de exemplu? Atunci ar fi cazul să fim “je suis Charlie Hebdo” pe bune, nu doar ca curca blocată-n lemne toată vara.
