Fotbaliştii români au un obicei vechi de când mingea rotundă. Se laudă înainte de marile meciuri că vor fi zmei şi că vor da de pământ cu adversarii, fie ei cât de vânjoşi. Emfaza ţine însă până când îşi leagă şireturile la ghete. Mai încolo, însă, românii fac ce au învăţat din strămoşi: otrăvesc fântânile şi pârjolesc grânele. La urmă, ţin pregătit în jambiere textul care seamănă mai degrabă cu zarul de fugă de la table: „am ieşit de pe teren cu fruntea sus”.
Scenariul l-am văzut miercuri, când Timişoara a ieşit din Champions League cu capul atât de sus încât s-a lovit de prag. A petrecut în apărare toate cele 90 de minute ale meciului cu Stuttgart, deşi avea mare nevoie să bată la cel puţin două goluri diferenţă.
