Ion Alexandru Țiriac a fost achitat luni de către Curtea de Apel București de acuzațiile de trafic de droguri și punere la dispoziție a locuinței pentru consum de droguri, magistrații hotărând să respingă apelurile formulate în dosar, însă decizia instanței nu este definitivă.
Parchetul General a anunțat că va face recurs la decizia de achitare a lui Ion Alexandru Țiriac dată de Curtea de Apel București în dosarul "Cocaina pentru Vip-uri".
Pe 9 februarie, Magistrații Curții de Apel București au rămas în pronunțare pentru ziua de 16 februarie, după ce Țiriac Junior a fost achitat de instanță, înainte ca dosarul să se rejudece la cererea procurorilor. Decizia a fost amânată, din nou, pentru data de 23 februarie.
Magistrații Curții de Apel au decis, pe 9 februarie, să nu mai audieze o parte din casetele audio-video care au fost folosite de procurori în faza urmării penale, deoarece nu există transcrierea acestora la procurori, iar înregistrările nu sunt clare. Astfel, instanța a renunțat la aceste probe.
Totodată, Curtea de Apel București l-a audiat, pe 26 ianuarie, pe Radu Eugen Năstase, martor în dosarul "Cocaina pentru VIP-uri", însă a renunțat la audierea altor doi martori, Răzvan Bunea și Monica Robu.
Martorul Radu Eugen Năstase a declarat, în fața instanței, că nu a avut nicio legătură directă cu Ion Alexandru Țiriac, însă le vindea cocaină lui Robert Mircea Sandu și Ralucăi Sandu, droguri ce ajungeau la Alexandru Țiriac. Eugen Năstase a adăugat că a fost de trei ori la două dintre locuințele lui Alexandru Țiriac, când Robert Mircea Sandru îi ducea drogurile lui Țiriac jr.
"Robert Mircea Sandu a aruncat peste gard, în curtea lui Ion Alexandru Țiriac, un pachet de țigări în care se aflau droguri cumpărate de la mine, în jur de 4-6 grame de cocaină. Știam că în locuința din Pipera locuiește Țiriac jr, știam de la Robert Mircea Sandu, și tot el mi-a zis că drogurile erau destinate lui. După aproximativ 10 minute, Țiriac l-a sunat pe Robert și i-a zis să aducă alte droguri, pentru că pe cele aruncate peste gard le-a mâncat câinele", a susținut în fața instanței martorul Robert Eugen Năstase.
Martorul a mai declarat că l-a văzut o singură dată pe Țiriac jr., în toaleta clubului Office, și în acel moment, Alexandru Țiriac avea în mână un plic cu praf alb. Eugen Năstase a susținut că drogurile pe care le avea Țiriac în mână nu erau de la el. Acesta a povestit în fața instanței și de o fotografie depusă la dosarul de urmărire penală, în care apăreau Țiriac jr. și Raluca Sandu, susținând că fotografia i-a fost dată de Raluca Sandu "în scopul de a nu fi văzută de alte persoane". Eugen Năstase a afirmat că în acea fotografie se vedeau și droguri.