Peste o mie de bucureșteni au participat, sâmbătă, în fața Primăriei Sectorului 2, la manifestările dedicate Zilei Europei, atât din dorința de a vedea un spectacol, cât și pentru a mânca, gratis, câte o porție de patru sarmale.
La ora 11 dimineața, în zonă se adunaseră persoane în vârstă, dar și copii de la diverse școli din sectorul 2, pentru a urmări un spectacol folcloric susținut de Ștefania Rareș, Gheorghe Turda și de ansamblul Pescărușul. Artiștii au reușit, nu fără insistențe, să strângă mai multe persoane în hore și sârbe tradiționale.
Un spectacol inedit a fost asigurat de un pensionar de 77 de ani, îmbrăcat în port tradițional, care a ieșit din mulțime și a dansat ca-n prima tinerețe, făcând deliciul întregii asistențe. Bătrânul, care s-a recomandat Ionel Popa, a declarat că nu e născut de Ziua Europei, 9 mai, ci de Ziua Americii (4 iulie), și că îi place muzica românească, dar și cea țigănească.
Manifestările au continuat cu intonarea imnului României și a imnului neoficial al Uniunii Europene, "Oda Bucuriei" de Beethoven, după care a fost au urmat sfințirea monumentului "Crucea Independenței", aflat în Parcul Obor, și defilări ale Poliției Comunitare și ale elevilor din sector, care purtau steaguri tricolore.
Oamenii din public au primit, și ei, stegulețe tricolore și baloane vopsite în roșu, galben și albastru, din partea unui hipermarket care, în schimbul sponsoriăzii, a avut permisiunea de a afișa în zonă un banner promoțional.
Sfârșitul manifestării a fost și cel mai așteptat moment de Ziua Europei, în sectorul 2. Zece restaurante din Capitală au împărțit, la corturi special amenajate, peste 30.000 de sarmale în foi de varză. Oamenii s-au îmbulzit să prindă cât mai repede o porție, însă nu s-au înregistrat incidente.