Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a propus vineri, în cadrul ședinței Comitetului Executiv Național, o întâlnire între șefii celor două partide de guvernământ și președintele Traian Băsescu, pentru a-l "avertiza" să nu mai "interfereze" cu activitatea Executivului.
"În primul rand, aceste probleme trebuie discutate în Coaliție și lămurite lucrurile, că suntem gata să susținem în continuare dacă se respectă strict protocolul. Și al doilea, o discuție inclusiv cu președintele ca să fie avertizat că noi nu mai putem tolera în continuare asemenea lucruri", a spus Iliescu la finalul ședinței CEx. În replică, Geoană a spus că subiectul va fi ridicat de social-democrați la proxima ședință a Coaliției.
Liderul PSD a făcut referire la participarea președintelui Băsescu la ședința de Guvern. "Cum își permite el să spună <>? Asta este mentalitate de om de stat, de șef de stat? Să știe că așa ceva nu se acceptă, să știe că tot PSD-ul este un partid responsabil", a afimat Iliescu.
De asemenea, liderul de onoare al PSD a precizat că și "din partea organizațiilor locale vin nedumeriri și întrebări, cum acceptă PSD-ul să fie încălecat în halul acesta?". "Cum de acceptă miniștri să fie tratați cu lipsă de respect de șeful statului? Și votanții noștri își pun asemenea întrebări, și ei trebuie să știe că nu tolerăm asemenea chestiuni (...)PSD nu poate să tolereze așa ceva, dânsul are impresia că își poate permite orice, ori noi considerăm că este inadmisibil acest comportament", a întărit Iliescu.
Totodată, Iliescu a completat că "mesajul politic esențial al acestei reuniuni, al CEx PSD, care a abordat două probleme: concluzii din alegerile europarlamentare, concluzii din această conlucrare în Coaliție timp de 6 luni de zile".
Ion Iliescu l-a catalogat pe Traian Băsescu drept "elementul perturbator cel mai grav în întreaga funcționare a instituțiilor statului". "Eu cred că dânsul nu are datele necesare, nu are pregătirea necesară, nu are cultura necesară unui om de stat, cu răspunderea unui șef de stat. Un om de bună credință respectă regula jocului, respectă Constituția, chiar dacă nu are și cultura necesară, pregătirea necesară. Trebuie să aibă simțul măsurii, aceasta îi lipsește domnului Băsescu. Formula de președinte jucător nu corespunde prevederilor constituționale", a mai declarat Iliescu.
La rândul său, Geoană a spus despre Băsescu că "este inadmisibil să interferezi atât de brutal cu activitatea Executivului, este o încălcare a separației puterilor în stat". "De aceea va trebuie să avem o discuție cu cei de la PDL și inclusiv cu Băsescu, pentru a stabili care este regula jocului într-o democrație consolidată. Nu este Guvernul Băsescu, și cu atât mai puțin partea PSD din guvernare nu este Guvernul Băsescu. Deci trebuie să stabilim o regulă clară a acestui joc și în absența acestei clarificări vom avea liberatatea de a lua măsurile necesare", a afimat președintele PSD.
Mai mult, el a clarificat că "nu este vorba doar de această participare nefirească și contraproductivă la ultima ședință de Guvern". "Este vorba de aservirea aproape completă a guvernării PDL către un terț. Noi avem o relație de parteneriat simetrică și egală cu cei de la PDL, nu cu Băsescu", a completat Gepană.