Ultimele Stiri· 2 min citire

Guvernul obligă Parlamentul să răspundă în 20 de zile solicitării președintelui pentru referendum

Guvernul obligă Parlamentul să răspundă în 20 de zile solicitării președintelui pentru referendum

Guvernul obligă Parlamentul să răspundă în 20 de zile solicitării președintelui pentru referendum

Publicat30 sept. 2009, 16:30
Actualizat30 sept. 2009, 21:49

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență prin care forțează Parlamentul să se pronunțe asupra referendumului lui Traian Băsescu în termen de 20 de zile de la sesizare. Anunțul a fost făcut de premierul Emil Boc, la finalul ședinței de guvern. Ordonanța mai prevede și modul în care va fi organizat referendumul pentru introducerea Parlamentului unicameral.

Parlamentul trebuie să răspundă solicitării președintelui pentru referendum în 20 de zile, a decis Guvernul. Executivul a adoptat o  ordonanță de urgență prin care impune un termen în care Parlamentul să se pronunțe prin aviz consultativ cu privire la decizia șefului statului de a organiza un referendum consultativ pe o problemă de interes național, a declarat primul-ministru Emil Boc.

"Se stabilește că într-un anumit interval de timp - 20 de zile - Parlamentul să dea un răspuns cu privire la inițiativa șefului statului. Avizul pozitiv sau negative rămâne la latitudinea Parlamentului ca for legislativ suprem al poporului român", a afirmat șeful Executivului.

Boc a susținut că, în acest fel, se urmărește ca o eventuală tergiversare a Parlamentului să nu-l împiedice pe președinte să își exercite unul dintre atribuțiile sale constituționale, respectiv acela de a convoca referendum.

Ordonanța mai prevede că referendumul și alegerile prezidențiale vor fi organizate în aceleași secții.

"Dăm posibilitatea ca în aceleași secții de votare, și cu utilizarea acelorași birouri electorale, să se realizeze și alegerile prezidențiale și referendumul pentru parlamentul unicameral; asta înseamnă o economie la bugetul de stat de aproximativ 11 milioane euro," a precizat Emil Boc.

Parlamentul nu a avizat încă referendumul lui Traian Băsescu. Ședința conducerii celor două Camere ale Parlamentului, cerută de parlamentarii PD-L, nu a avut loc din lipsă de cvorum. PD-L a profitat de situație pentru a-l acuza pe liderul PSD Mircea Geoană, care este și președintele Senatului, de faptul că blochează activitatea forului legiuitor. PD-L a cerut o nouă întrevedere pe 5 octombrie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri